duminică, 30 mai 2010

WEEKEND 6

LA RUNCU 5
Am plecat la Runcu pe un timp îndoielnic şi cu teama că se va adeveri prognoza din ziua anterioară, care anunţa ploii uşoare. N-a fost să fie aşa. Timpul a fost frumos până seara şi ne-am putut vedea în voie de preocupările noastre gospodăreşti, între care am intercalat câteva momente de odihnă.
Citeşte mai mult >>

vineri, 28 mai 2010

EPISODUL 19. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.3. Valorificarea amintirilor
În cartea Scrisori către un tânăr romancier, prezentată într-un episod anterior, Mario Vargas Llosa face următoarea constatare: Rădăcina tuturor istoriilor este experienţa celui care le izvodeşte, trăitul este sursa oricărei ficţiuni.
Era normal ca lucrul acesta să se întâmple şi în cazul meu. Riscul unui începător este dacă nu să-şi epuizeze bagajul de trăiri, în orice caz să şi-l subţieze considerabil, revărsându-l în prima sa carte. M-am străduit să evit asta.
M-am născut şi am copilărit la ţară. Spre deosebire de cei care s-au născut şi copilărit la oraş, şi care nu sunt în stare, copii fiind, să îmbrăţişeze cu mintea lor întreaga comunitate din care fac parte, copilul de la ţară poate face asta, universul lui fiind mult mai îngust. Ştie toată lumea că viaţa de la ţară este fascinantă, mai ales pentru copiii care deschid pentru prima oară ochii asupra minunilor acestei lumi. Se ştie, de asemenea, că impresiile din copilărie sunt atât de puternic imprimate în memoria noastră, încât reuşim, cu un efort minim, să la aducem la suprafaţă. Facem de multe ori asta povestindu-le apropiaţilor noştri secvenţe din această inegalabilă perioadă din viaţa noastră. Se întâmplă însă, ca unii dintre noi să dorească să-şi facă cunoscute trăirile din această perioadă unui public mai larg. O modalitate de-a face asta este să scrie o carte. Eu tocmai am făcut lucrul acesta.
În prefaţa cărţii mele, este vorba de Comoara din Dealul Magiarului, am scris:
Locul acţiunii este Valea Banului, localitate în spatele căreia consătenii mei vor descoperi, fără dificultate, Bănişorul.
Întreaga povestire este imaginată de autor, iar personajele cărţii sunt fictive. Asemănarea lor cu persoane din viaţa reală nu este întâmplătoare.
Citeşte mai mult >>

marți, 25 mai 2010

EPISODUL 18. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.2 Documentare (continuare)
2.2.3 De ce a fost îngropat tezaurul Capitlului Catolic Oradea tocmai în Dealul Magiarului? Cum ar putea fi depistat el?
Un răspuns la această întrebare l-am dat în numărul 4 al Anuarului “Bănişor”. Iată care este el:
În timpul asediului de către turci a cetăţii Oradea, din anul 1660, în cetate se afla, rănit, principele catolic al Transilvaniei Gheorghe Rákòczi II care şi moare în timpul asediului. Gheorghe Rákòczi I, principe al Transilvaniei, donează fiului său Gheorghe Rákòczi căsătorit cu Sofia Bathory, în anul 1648, an în care acesta din urmă va moşteni pe tatăl său la cârma Transilvaniei, luându-şi numele de Gheorghe Rákòczi II, moşia sa din Bănişor( „Monografia Sălajului” de Petri Mor) Nu este exclus ca din această moşie să fi făcut parte şi dealul Magiarului. Presupunem că Gh. Rákòczi II a fost cel care a sfătuit conducerea Capitlului Catolic din Oradea să-şi pună la adăpost tezaurul în Bănişor. De ce? Pentru că, este posibil ca pe dealul Magiarului să fi existat nişte amenajări speciale (pivniţă, tunel) sau cavităţi naturale (peşteră) potrivite să adăpostească tezaurul. În aprilie acest an, profitând de faptul că vegetaţia era încă mică, o echipă de trei inşi am examinat amănunţit dealul Magiarului pentru a da de urmele unor astfel de amenajări sau cavităţi naturale. N-am găsit nimic, fie pentru că nu există ceea ce cătam, fie că sunt foarte bine ascunse. După părerea noastră ipoteza rămâne în picioare şi mai trebuie căutat.
Rămâne valabilă şi ipoteza că tezaurul a fost îngropat direct în pământ, într-un loc oarecare, foarte greu de găsit. Comoara ar putea să iasă la iveală printr-o întâmplare fericită sau ar putea fi scoasă la iveală de vulpile sau bursucii care au săpat numeroase vizuini în deal şi au scos din subteran cantităţi impresionante de pământ..
Câteva informaţii pentru cineva care ar încerca să caute comoara:
Cel mai indicat detector de metale, în stare să realizeze o adevărată radiografie a subsolului până la o adâncime de aproximativ 8-12 m, este magnetometrul. Din păcate el detectează numai obiectele metalice feroase. Pot fi folosite şi detectoarele electromagnetice de inducţie, de preferinţă pe cele de foarte joasă frecvenţă. Dezavantajul lor este că adâncimea cercetată este mai mică decât cea a magnetometrelor (în jur de 2 m). Detectoare de metale se poate cumpăra de pe piaţa românească, după obţinerea unei aprobări de la Direcţia Generală a Poliţiei. Cercetările în siturile nedeclarate (cazul
Citeşte mai mult >>

duminică, 23 mai 2010

WEEKEND 5

La Runcu 4


Am mers azi la Runcu după două săptămâni de absenţă. În lipsa noastră am fost informaţi că acolo a plouat şi a căzut grindină. Ne-am dus cu inima cât un purice, de frică că o să găsim întreaga grădină distrusă, aşa cum ni s-a întâmplat cu doi ani în urmă. Din fericire urmările grindinii sunt abia vizibile. Ne-au aşteptat o mulţime de noutăţi: înflorise iasomia, una din florile mele preferate, iar mirosul ei plăcut invada curtea; socul era şi el înflorit, începuse să se scuture şi era momentul să ne facem provizii de flori pentru socatele de peste an; căpşunii se copseseră şi trebuiau, neapărat, culeşi; primii boboci de trandafir erau pe cale să se deschidă; mazărea înflorise şi ea. Din păcate, salcâmii îşi scuturaseră florile şi am ratat ocazia să ne îmbătăm cu mirosul lor plăcut.

Soc şi iasomie

Căpşuni

Trandafirul

Mazare

Casa memorială Arghezi


De dimineaţă, înainte de a pleca la Runcu, am auzit la Radio România Actualităţi, pe care îl ascultăm cât e ziua de lungă - atunci când nu avem vreo îndeletnicire intelectuală sau nu mă uit la un meci de fotbal sau tenis – că, pe 21 mai,s-au împlinit 130 de ani de la naşterea lui Tudor Arghezi şi ascultătorii erau invitaţi să viziteze casa memorială a poetului de pe strada Mărţişor. Noi, eu şi soţia, am vizitat-o în aprilie, atunci când cireşii erau înfloriţi. Trebuie să ştiţi că una din atracţiile mărţişorului este grădina lui cu cireşi. Dacă Arghezi, ca şi urmaşii lui Rebreanu şi Minulescu, n-ar fi avut inspiraţia de a-şi transforma casele în muzee, ele ar fi fost confiscate de comunişti.
Citeşte mai mult >>

vineri, 21 mai 2010

EPISODUL 17. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.2 Documentare (continuare)


2.2.2 Tezaurul Capitlului Catolic din Oradea
Capitlul era, în evul mediu, o corporaţie (comunitate) de clerici aparţinând unei episcopii şi era, în acelaşi timp, o instanţă de judecată bisericească (scaun de judecată) care judeca pricini bisericeşti şi laice. În cazul nostru, capitlul aparţinea de Episcopia Romano-Catolică din Oradea, care a luat fiinţă in secolul XI şi era alcătuit din 24 de preoţi care slujeau în catedrala episcopală . La Capitlul din Oradea s-a judecat în anul 1213 procesul dintre bănişorenii Golsa şi Sedun, proces menţionat în “Registrul de la Oradea”, menţiune care constitue prima atestare documentară a Bănişorului.
Tezaurul Capitlului din Oradea (buţile pline cu aur şi argint)a fost adunat din averea proprie, taxe judecătoreşti, amenzi şi....jaf. Capitlul deţinea, la 1374, un număr de 51 de sate iobăgeşti. O parte din comitatul Crasna a aparţinut, într-o anumită perioadă, de Capitlul de la Oradea. Aurul şi argintul au putut proveni din diverse tezaure dacice descoperite de ţărani pe teritoriul Transilvaniei şi însuşite în mod samavolnic de autorităţile statului sau de autorităţile bisericeşti. Gheorghe Şincai relatează cazul cardinalului Manuzzi, din Alba Iulia, care a confiscat, în anul 1543, de la nişte pescari mureşeni nu mai puţin de 40.000 de galbeni şi mai multe sloiuri de aur, găsite, din întâmplare de aceştia, într-un mal surpat al râului Strei. De ce ar fi fost prelaţii Capitlului din Oradea « mai catolici » decât cardinalul Manuzzi ?
În momentul cuceririi Daciei de către romani, în cetăţile dacilor erau depozitate mari cantităţi de aur şi argint extrase de daci din Munţii Apuseni, sub formă de lingouri, bijuterii sau monede (vestiţii kosoni dacici, din aur). Se spune că Traian ar fi luat ca pradă de la daci 16.000 kg de aur şi 33.000 kg de argint şi că acestea cantităţi ar reprezenta doar o parte din ceea ce deţineau dacii. Cea mai mare parte din aurul şi argintul lor a fost îngropată de daci în cele mai diverse locuri, pierzându-li-se, în cele mai multe cazuri, urma. Căci iată ce scrie despre asta istoricul Dio Cassius : « O altă parte a preţioaselor sarcini scoase în taină din cetate au fost bine ascunse în peşteri, ştiute doar de puţini. Când toate câte au fost poruncite de Decebal s-au săvârşit cu bine, spre a feri comorile de primejdiile viitorului, slujitorii folosiţi pentru a duce până la capăt aceste tainice lucrări au fost sortiţi morţii. » S-au descoperit şi continuă să se descopere multe tezaure dacice, atât în Transilvania cât şi în alte părţi ale ţării.
Desigur, tezaurul ar putea conţine monede de aur bătute ulterior, de diverse ţări europene (florini, ducaţi, genovini, guldeni, franci, etc), precum şi monede de argint sau bijuterii de aur şi argint, din epocile ulterioare.

 
Catedrala episcopală romano-catolica din Oradea


 

Şirul canonicilor şi Sediul Capitlului din Oradea


 

În vizită la Capitlul Catolic din Oradea
(alături de marele prepozit)

Citeşte mai mult >>

miercuri, 19 mai 2010

EPISODUL 16. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.2 Documentarea
Aşa cum am mai spus în episodul anterior, în anul 2005 am început să mă documentez cu privire la comoară, dornic să aflu, în primul rând, dacă ea a fost cu adevărat îngropată în Dealul Magisrului, iar în al doilea rând, locul unde a fost îngropată. Rezultatele documentării le-am publicat, an de an, în Anuarul Asociaţiei „Fiii satului Bănişor”, ne voind să păstrez nimic pentru mine, în ideea că oricine va găsi comoara, ea va reveni Bănişorului, iar cel care va găsi-o va primi o recompensă. Este adevărat, cineva, foarte apropiat mie, care îmi amendează acţiunile mele şi despre care am mai vorbit, m-a convins că comoara va reveni statului. Nu-i nimic, mi-am zis, Bănişorului îi va reveni faima de a fi adăpostit această comoară.
Am publicat, prin urmare, cinci episoade referitoare la comoară. Cel din Anuarul nr.2, din anul 2005, a fost intitulat „Comoara din Dealul Magiarului”, iar cele din anuarele 3,4,5,6, din anii 2006-2009. s-au intitulat „Noutăţi despre comoară”. Întrebările la care m-am străduit să răspund au fost:
1. Care este acel timp al dominaţiei turceşti , la care se referă însemnarea despre comoară?
2. A îngropat atunci, cu adevărat, Capitlul Catolic din Oradea un tezaur în Dealul Magiarului din Bănişor? În ce împrejurări? De ce tocmai aici?
3. Unde anume pe dealul Magiarului a fost îngropată comoara?
Înainte de a răspunde la primele două întrebări, am început să căutăm efectiv comoara eu şi prietenii mei. Am examinat poze ale Dealului Magiarului făcute din satelit, l-am pozat din diferite locuri din sat, am studiat hărţi vechi de sute de ani, în speranţa că vom observa ceva deosebit care ne-ar putea duce la comoară. Am făcut mai multe incursiuni pe deal şi am cercetat amănunţit terenul. Am studiat tipurile de detectoare de metal şi, în unul din articolele mele, le-am recomandat pe cele mai potrivite. Cu toate că am avut grijă să indic prevederile legale în domeniu, aceiaşi persoană apropiată, căruia o să-i zicem de acum înainte „Binevoitorul” pentru că, tot ce face pentru mine, inclusiv răutăţile pe care le proferează la adresa mea, pretinde că le face din bună voinţă, m-a acuzat că incit populaţia să comită ilegalităţi, şi  m-a avertizat că aş putea suporta rigorile legii. Din păcate, nici eu şi nici altcineva nu şi-a procurat un detector de metal.
Am făcut o vizită la Oradea, am vorbit cu marele prepozit al Capitlului Catoloic, am vizitat ruinele cetăţii.
Am vizitat biblioteci şi am consultat arhive, am citit articole şi cărţi despre comori, am studiat istoria Transilvaniei legată de năvălirile turceşti şi ocupaţia turcească.
2.2.1 Care este sursa documentară care atestă anul 1660 ca an al îngropării comorii ?
Nu există un document anume. Anul 1660 este anul în care a luat fiinţă paşalâcul de la Oradea, când, este de presupus, s-a pus la adăpost tezaurul Capitlului Catolic din acest oraş, pentru a nu cădea în mâinile turcilor.
În anul 1558 turcii întreprind în Transilvania o campanie de pedepsire a principelui Gheorge Ràkòczi II, care dorea să scape principatul de sub suzeranitatea turcească, expediţie condusă de marele vizir (prim-ministru) Mehmed Köprülü. Ràkòczi îi înfruntă pe turci, rezistă eroic timp de şase luni, dar este înfrânt, până la urmă, în bătălia de la Floreşti (mai 1660), unde principele este rănit şi moare, peste o lună, la Oradea. La sfârşitul lui august, Oradea, care continuase să reziste sprijinită pe eforturile populaţiei din regiune, capitulează. Ea devine centrul unui paşalâc, constituit pentru mai sigura dominare a Transilvaniei (3).
Paşalâcul de la Oradea a luat fiinţă pe teritoriile comitatelor Chioar, Solnicul de Mijloc, Crasna, Bihor şi Zarand. El a dăinuit până în anul 1680 (6). Din el a făcut parte şi Bănişorul, ca localitate a comitatului Crasna.


Gh.Rakoczi II

Cetatea Oradea după Cronica pictată de la Viena


Cetatea Oradea azi



Citeşte mai mult >>

luni, 17 mai 2010

EPISODUL 15. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI


Fiecare carte are o poveste a ei. Povestea cărţii mele, „Comoara din Dealul Magiarului”, prima mea carte, îmi închipui că poate interesa şi pe alţii, mai ales pe cei care îşi doresc să scrie şi ei. Mi-ar fi plăcut ca cineva să îmi împărtăşească din experienţa lui de scriitor de romane de ficţiune, înainte de-a mă apuca s-o scriu. Aş fi putut astfel evita bâjbâielile mele şi, poate, o parte din greşelile făcute. Desigur, după scrierea abia a două cărţi, experienţa mea este insuficientă. Ea poate fi, însă, completată, aici, pe blog, de toţi cei care doresc s-o facă.
Mă voi sprijini, în mare măsură, în concluziile pe care le voi trage, pe cartea lui Mario Vargas Llosa Scrisori către un tânăr romancier, despre care am mai vorbit şi pe care am descoperit-o după scrierea celor două cărţi. Pentru ajutorul enorm pe care mi l-a dat ca să înţeleg unele lucruri, îi sunt recunoscător scriitorului peruan şi, în semn de gratitudine pentru el, reproduc, aici, coperta din faţă a cărţii şi prezentarea ei de pe ultima copertă, cu recomandarea, sinceră, către toţi cei care doresc să scrie romane, să o citească.




2.1 Alegerea temei

Mario Vargas Llosa, spune: Rădăcina tuturor istoriilor este experienţa celui care le izvodeşte, trăitul e sursa oricărei ficţiuni.
Pe când eram copil, am auzit prima oară că ar exista o comoară îngropată în Dealul Magiarului, de la noi din sat. Nu cred că a existat cineva care a auzit de ea şi care să nu-şi fi dorit s-o afle. Eu mi-am dorit-o.
Citeşte mai mult >>

duminică, 16 mai 2010

WEEKEND 4

CASELE MEMORIALE LIVIU ŞI FANNY REBREANU - ION MINULESCU ŞI CLAUDIA MILLIAN
Ploaia care a căzut ieri in Bucureşti ne-a împiedecat să mergem , azi, la Runcu. Aşa se face că am vizitat casele memoriale Rebreanu şi Minulescu situate în două apartamente vecine dintr-un bloc de pe bulevardul Gh. Marinescu nr.19, vizavi de Palatul Cotroceni.
Apartamentul în care este amenajată casa memorială dedicată lui Liviu Rebreanu şi soţiei acestuia, Fanny Rebreanu, a aparţinut, de fapt, fiicei acestora, Puia Rebreanu. În el, însă, există o sumedenie de obiecte care amintesc sau i-au aparţinut lui Liviu Rebreanu, inclusiv biroul şi biblioteca acestuia. În afara de asta, este de presupus că scriitorul a fost în repetate rânduri oaspete în acest apartament
În muzeu se pot vedea o sumedenie de cărţi şi, în primul rând, cărţile scrise de el apărute în numeroase ediţii în ţară şi în străinătate. Se poate vedea colecţia completă, în franceză, a romanelor lui Honore de Balzac, făcând parte din ciclul „Comedia umană”, de unde deduc că scriitorul şi-a luat ca model pe marele scriitor francez. Pereţii sunt ticsiţi de tablouri semnate de pictori cum sunt Camil Ressu, Jean Steriady, Paul Constantinescu, Nicolae Dărăscu etc. Pe mobilierul Bidermeyer sau Sekelly-Retty, pot fi văzute sculpturi de Constantin Baraschi şi Miliţa Petraşcu. Este impresionantă şi colecţia de icoane ardeleneşti şi ceramică ardelenească.

Fany şi Liviu Rebreanu


Una din camerele apartamentului găzduieşte Colecţia Pillat, amintind de poetul Ion Pillat, de
Citeşte mai mult >>

sâmbătă, 15 mai 2010

PE MELEAGURILE NATALE

O SĂPTĂMÂNĂ PETRECUTĂ ÎN SĂLAJ
Săptămâna pe cale să se termine, am petrecut-o pe meleagurile natale, în Sălaj. Am fost la Zalău, Şimleu şi Bănişor. M-am întors azi.
Bănişorul m-a primit cu noutăţi: biserica din sat şi-a schimbat înfăţişarea; peste Valea Banului a început construcţia unui pod din beton, primul de pe teritoriul satului; în parcul din centrul satului s-a amenajat un loc de joacă pentru copii; au apărut câteva case noi.







Am avut prilejul să asist în Bănişor şi la sărbătorirea Zilei Eroilor. Ca şi pe vremea copilăriei mele, sărbătorirea a avut loc lângă monumentul eroilor din Primul Război Mondial , situat în centrul satului. Parcă
Citeşte mai mult >>

duminică, 9 mai 2010

EPISODUL 14. WEEKEND 3

LA RUNCU 3

Şi acest sfârşit de săptămână a venit cu noutăţi în grădina noastră de la Runcu: au înflorit stânjeneii şi arbustul vălul miresei, a crescut iarba şi a trebuit tunsă; n-a plouat toată săptămâna şi a trebuit să ne stropim culturile. Am avut bucuria vizitei unei prietene din Ţara Sfântă.



Musafirul nostru din Israel, M.W.
Citeşte mai mult >>

joi, 6 mai 2010

EPISODUL13. REVISTA MECANICII '61

1.2 Antecedente literare (continuare)
Unii vor considera că numărul 13 la care a am ajuns cu episoadele mele, este unul cu ghinion. Este absurd să gândească aşa, chiar dacă în acest episod voi reproduce cronica mea din revista „Mecanicii ‘61”, intitulată „Cinci piese scurte de Eugen Ionescu”, în care „prietenii” mei speră să-mi prind degetele.
Unele din piesele lui Ionescu nici nu se pretează la o cronică teatrală! Ce poţi să scrii despre „Femeia cheală”, în care, pe alocuri, dialogul arată ca mai jos?

Doamna Smith: Krishnamurti, Krishnamurti, Krishnamurti.
Domnul Smith: Papa sapă! Papa n-are supapă. Supapa are-un papă.
Doamna Martin: Bazar, Balzac, bazin!
Domnul Martin: Bizar, bazon, bizon
Domnul Smith: A, e, i, o, u, a, e, i, o, u, a, e, i, o, u, i!
Domnul Martin: B, c, d, f, g, l, m, n, p, r, s, t, v, w, x, z!
Doamna Martin: Ceapă de apă, ceafă cu ceapă!
Doamna Smith (făcând ca trenul): Tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff, tuff,

Poţi scrie, cel mult, că este o aiureală. Totuşi, dacă eşti atent, dacă le judeci pe îndelete, dacă ai un pic de fantezie, ai să găseşti că piesele lui Ionescu mustesc de filozofie şi sun pline de învăţăminte şi că autorul lor este un geniu. Altfel nu l-ar fi făcut francezii academician, nu-i aşa?
Am fost curios să aflu ce-a scris despre teatrul absurd al lui Ionescu, Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române”. Spre surprinderea mea, în cele două pagini dedicate scriitorului, n-a scris nimic. De ce? Din laşitate, ar fi tentaţi să răspundă unii. Nu cred că poate fi vorba de laşitate. Un critic care a avut curajul să treacă atâţia scriitori cu pretenţii la capitolul „Scriitori de dicţionar” sau să nici nu-i pomenească pe muţi alţii, nu poate fi un laş. Personal, însă, am fost contrariat să-i văd la capitolul menţionat pe Alexandru Vlahuţă, Pavel Dan, Panait Istrati, Adrian Marino, Radu Tudoran!!! De, toţi oamenii suntem - unii într-o măsură mai mare, alţii într-o măsură mai mică - subiectivi.




CINCI PIESE SCURTE DE EUGEN IONESCU

Îmi mărturisesc incultura: sunt primele piese scrise de celebrul dramaturg român pe care le văd. Toate cele cinci piese au fost incluse într-un spectacol al Teatrului Odeon, al cărui durată a fost de numai o oră şi zece minute. Prin urmare, într-un interval foarte scurt, am înghiţit, fără apă, cinci pastile de teatru absurd, riscând să
Citeşte mai mult >>

miercuri, 5 mai 2010

EPISODUL 12-bis. REVISTA MECANICII '61

1.2. Antecedente literare (continuare)
Am scris cu plăcere, în revista noastră, despre doi talentaţi oameni de cultură din judeţul Gorj: Horaţiu Mălăiele şi Spiridon Popescu. Dacă primul este bine cunoscut şi apreciat în ţară, nu acelaşi lucru se întâmplă cu al doilea, în sensul că este mai puţin cunoscut, dar foarte apreciat de toţi cei care au venit în contact cu poezia lui. Horaţiu Mălăiele trăieşte din arta lui, pe când Spiridon Popescu este obligat să facă şi altceva ca să trăiască. De altfel, cum ar putea trăi un poet exclusiv din arta lui? Nu cred că i s-a întâmplat vreunuia, în zilele noastre! În trecut, existau poeţi la curţile unor regi sau mari seniori, care erau întreţinuţi de aceştia. Păcat că nu există şi azi această posibilitate, păcat că Spiridon Popescu trebuie să facă şi altceva în afară de-a scrie. Iată ce spune, despre poezia lui, criticul literar Gheorghe Gricurcu:
"Spiridon Popescu porneşte, temerar, din straturile originale ale poeziei: sentimentul năvalnic, cruditatea existenţială, expresia fără ocol.
Ferindu-se, din instinct, de excesul de artificiu, el scrie stihuri de-o naturaleţe tăioasă, aşa cum ar şuiera, ori ar chiui, ori ar plânge.
Cele mai bune dintre ele sugerează acea nebunie solemnă a vântului, a ploii, a furtunii, în care ne place a ne oglindi ca-n forme fantaste ale sufletului nostru."
Spiridon Popescu este, fără îndoială, un poet talentat. Poeziile lui sunt frumoase, poeziile lui plac. Despre puţini dintre cei care scriu poezie se poate spune acelaşi lucru. Asta înseamnă că aceştia n-ar trebui să scrie sau că n-ar trebui să publice? De ce să n-o facă? Ar fi ca şi cum pe stradă ar avea voie să iasă doar oamenii frumoşi, iar cei urâţi sau mai puţin frumoşi ar fi condamnaţi să nu-şi părăsească casa. În fond nimeni nu ne obligă să citim poeziile care nu ne plac sau să insistăm cu privirile asupra oamenilor urâţi sau mai puţin frumoşi. Apoi, unora ar putea chiar să le placă poeziile lor! Cunoaştem toţi proverbul latin: "De gustibus et coloribus not est disputandum".
Asist cu stupoare la execuţiile televizate ale unor poeţi, la care se dedă, săptămânal, pe postul TVR România Cultural, scriitorul şi criticul literar Alex Ştefănescu! De ce trebuie s-o facă? Nu i-a fost de ajuns că i-a mai execut în diverse reviste literare şi în cartea sa „Cum te poţi rata ca scriitor”? De ce nu-i lasă pe poeţii respectivi să moară, ca poeţi, de nebăgare în seamă sau de uitare, şi se grăbeşte să-i ghilotineze în public? Mă nelinişteşte această vocaţie de călău a talentatului şi valorosului critic!




Moto:
Obosită-n bălării,
Ofta moartea:
„C’est la vie!”
H.M.

Am văzut la Teatrul de Comedie spectacolul „Sunt un Orb” de şi cu Horaţiu Mălăele. Timp de o oră, actorul ne-a delectat cu monologuri, bancuri şi recitări de versuri. Sala a fost plină, iar la sfârşit publicul l-a aplaudat în picioare.
A început cu declaraţia: Mă numesc Horaţiu Mălăele şi sunt prestator de servicii pentru populaţie. Reprezint Instituţia Mălăele al cărui director, muncitor şi şomer sunt. A continuat cu prezentarea programului PAR (Pardidul Actorilor din Romînia). N-aţi auzit de acest partid? Iată ce spune despre el, actorul: Este un partid de dreapta - stânga, care declară că toţi cetăţenii vor fi egali, în afara membrilor partidului, care vor fi mult mai egali; cultura va fi liberă! Un accent deosebit se va pune pe orzoaica de primăvară; învăţământul va fi reglat după lozinca de la fiecare după capacitate, fiecăruia după suma depusă; partidul va da pământ ţăranilor; dacă ţăranii nu vor fi găsiţi acasă, pământul se va lăsa la poartă etc.
Au urmat câteva ştiri: De la întâi aprilie se vor mări salariile între zece şi zece şi un sfert; Organizaţia Mondială a Sănătăţii urează tuturor celor care au nevoie de ajutoare, multă sănătate! Institutul Meteorologic anunţă că datorită vremurilor tulburi, timpul rămâne, în continuare, probabi.

Citeşte mai mult >>

marți, 4 mai 2010

EPISODUL 12. REVISTA MECANICII '61

1.2 Antecedente literare  (continuare)
Am absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic Bucureşti, în anul 1961. După absolvire, foştii colegi de facultate ne-am întâlnit organizat prima oară după zece ani, a doua oară după cinci apoi, deviza noastră a devenit: „Ne întâlnim după zece ani, la anul” şi ne-am întâlnit aproape în fiecare an. După Revoluţie ne-am constituit într-o asociaţie nonprofit, şi am început să ne întâlnim în fiecare lună la restaurantul „Select” din Bucureşti. În anul 2005 am hotărât să înfiinţăm o revistă a asociaţiei. Aşa a luat naştere revista „Mecanicii ’61 PoliBuc” – foaie de suflet lunară a Asociaţiei „Promoţia’61 Mecanică” .
Am fost timp de patru ani redactor şef adjunct al revistei şi, timp de un an şi câteva luni, redactor şef al ei. Am publicat în revistă reportaje, impresii de călătorie, versuri, eseuri etc., în total peste 50 de articole. Din anul 2008 şi până în prezent, sunt titularul rubricii „Teatru”, devenită, ulterior, „Spectacole”. Am scris, la această rubrică, 15 cronici. O să postez pe blog patru dintre ele.
Citeşte mai mult >>

luni, 3 mai 2010

EPISODUL 11.ANUAR NR.6

1.2 Antecedente literare (continuare)
Tuturor localităţilor li se schimbă înfăţişarea în mod continuu. Pe unele din ele nici nu le mai recunoşti, după un anumit număr de ani. În această situaţie sunt multe din localităţile urbane ale României, în care, în anii socialismului, s-au înlocuit clădirile vechi cu blocuri uniforme, de cele mai multe ori urâte.
Soarta oraşelor din anii de atunci, riscă să o aibă satele noastre, în prezent. După Revoluţia de la 1989, toate localităţile ţării, prin urmare şi satele, au fost cuprinse de o febră a construcţiilor de locuinţe. Mulţi din orăşenii care au fost constrânşi să se înghesuie în cutiile de chibrituri socialiste, au dorit să-şi aibă propriile lor case, la curte. Nimic anormal în asta. Partea proastă a fenomenului este că se dărâmă clădirile menite să ne amintească de trecut, clădirile care, acolo unde mai există, dau o notă de nobleţe şi poezie localităţilor noastre. La ţară, sătenii îşi demolează casele vechi ca să-şi construiască altele mai mari şi mai confortabile. Şi acesta este un fenomen normal. Dar, casele frumoase din trecut ar trebui păstrate.
Citeşte mai mult >>

duminică, 2 mai 2010

WEEKEND 2

LA RUNCU 2

Ieri a fost 1 Mai. Nimic nu mi-a adus amintite de sărbătoarea de altădată. Nici barem la radio n-am auzit unul din cântecele dedicate acestei sărbători! De ce? Cu excepţia defilărilor la care eram obligaţi, îmi aduc cu plăcere aminte de felul cum era ea sărbătorită altădată. 1 Mai era un prilej sigur să bei o bere şi să mănânci un mic. În restul zilelor doar norocul te putea ajuta să te delectezi cu ele. Azi, când berea şi mici le întâlneşti la tot pasul, trebuie să-ţi cauţi alte motive de bucurie. Eu am ales să merg la Runcu.
Citeşte mai mult >>