2.3. Valorificarea amintirilor
În cartea Scrisori către un tânăr romancier, prezentată într-un episod anterior, Mario Vargas Llosa face următoarea constatare: Rădăcina tuturor istoriilor este experienţa celui care le izvodeşte, trăitul este sursa oricărei ficţiuni.
Era normal ca lucrul acesta să se întâmple şi în cazul meu. Riscul unui începător este dacă nu să-şi epuizeze bagajul de trăiri, în orice caz să şi-l subţieze considerabil, revărsându-l în prima sa carte. M-am străduit să evit asta.
M-am născut şi am copilărit la ţară. Spre deosebire de cei care s-au născut şi copilărit la oraş, şi care nu sunt în stare, copii fiind, să îmbrăţişeze cu mintea lor întreaga comunitate din care fac parte, copilul de la ţară poate face asta, universul lui fiind mult mai îngust. Ştie toată lumea că viaţa de la ţară este fascinantă, mai ales pentru copiii care deschid pentru prima oară ochii asupra minunilor acestei lumi. Se ştie, de asemenea, că impresiile din copilărie sunt atât de puternic imprimate în memoria noastră, încât reuşim, cu un efort minim, să la aducem la suprafaţă. Facem de multe ori asta povestindu-le apropiaţilor noştri secvenţe din această inegalabilă perioadă din viaţa noastră. Se întâmplă însă, ca unii dintre noi să dorească să-şi facă cunoscute trăirile din această perioadă unui public mai larg. O modalitate de-a face asta este să scrie o carte. Eu tocmai am făcut lucrul acesta.
În prefaţa cărţii mele, este vorba de Comoara din Dealul Magiarului, am scris:
Locul acţiunii este Valea Banului, localitate în spatele căreia consătenii mei vor descoperi, fără dificultate, Bănişorul.
Întreaga povestire este imaginată de autor, iar personajele cărţii sunt fictive. Asemănarea lor cu persoane din viaţa reală nu este întâmplătoare.
Despre Bănişor am vorbit în câteva din episoadele anterioare şi, mai mult, am reprodus mai multe fotografii cu imagini din sat. Doresc, acum, să reproduc şi câteva fotografii înfăţişându-i pe cei care se ascund în spatele personajelor mele.
În această poză sunt fotografiaţi, în 1943, în faţa locuinţei directorului şcolii, copiii de la şcoala din Bănişor. Printre ei sunt şi trei dintre eroii principali ai cărţii mele. În 1947, când se desfăşoara acţiunea cărţii, copiii din sat se îmbrăcau la fel, cu haine confecţionate din materiale ţesute în casă şi se încălţau cu opinci sau umblau desculţi.
Al patrulea erou principal al cărţii este în această poză, împreună cu părinţii şi sora lui. Poza a fost făcută în 1946
Bunicul şi Bunica cu fetele şi nepoţii lor în 1937
Familia preotului din sat împreună cu notarul ungur (cel cu mustaţă) şi fiica sa.
O să postez şi căteva poze cu ţăranii din sat, poze făcute între cele două războaie mondiale. Din păcate ele sunt reproduse după poze achi în stare nu tocmai bune, motiv pentru care calitatea lor suferă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu