joi, 8 iulie 2010

EPISODUL 26. COMOARA DIN DEALUL MAGIARULUI

2.8 Observaţii critice
Destul de repede, au apărut impresii în legătură cu cartea. Mi s-au adus şi laude, dar şi critici. Voi reda câteva din impresiile cititorilor mei

2.8.1 Preotul Augustin Câmpean, din Bănişor.

     Marturisesc de la bun inceput ca a trecut ceva timp de cand nu m-am mai aplecat asupra unei carti de literatura, fiind mai mult interesat de subiecte care marcheaza domeniul meu de activitate. Nu v-am intrebat daca aceasta carte este un debut literar sau este continuarea altor lucrari care au creat deja o traiectorie in domeniu?
Fara sa ma ascund in spatele unor false impresii, personal cred ca aceasta carte este un succes. Accesibila oricui, scrisa intr-o continuitate stilistica de invidiat (evenimentele se succed natural), ea transmite prin intermediul unor personaje care aparent par dornice de aventura, foarte multe informatii necunoscute despre acasta zona, informatii care pot fi verificate si care au baza certa. Insasi tema centrala se bazeaza pe un fapt istoric care se pare ca a ramas neelucidat. De fapt, cartea transmite mai multe mesaje: reusita unor tineri de a se ridica deasupra grijilor marunte, poate specifice varstei lor, si incercarea de a revigora o pagina de istorie care ramasese inca vie in memoria unor localnici. Scopul gasirii comorii este unul nobil (de a ajuta, de a imparti etc.) fapt remarcat de unul din cetateni si chiar de primar. Mi se pare apoi senzationala trecerea de la comoara ca tezaur (negasita) la comoara invataturii pe care o poate atinge oricine prin vointa si prin munca, atitudinea parintilor din noaptea Sf. Ilie – demonstrand buna chibzuinta, dar mai ales ca in fata curajului de a dobandi ceva maret, tu, ca parinte, nu trebuie sa semeni deznadejde si sa frangi aripi care poate vor reusi sa atinga acel “ceva”. Se regaseste apoi buna cuviinta a taranului roman, cu greutatile din timpul acela, cu inteligenta deosebita dar (ce pacat) in stare latenta, nepusa in valoare. In ansamblu este un flash al satului transilvanean din perioada imediat postbelica, iar in centru se intrezareste lumina gata sa rabufneasca a duhului comorii care. nestiuta de nimeni, da valoare(daca nu materiala cel putin istorica) Dealului Magiar.
Ca sugestii (am ajuns sa dau sugestii!!! Luati-le ca reactiile unuia care nu se stie ascunde in spatele unui paravan numit ipocrizie si ale unuia care a pierdut de multe ori mizand pe sinceritate) as vrea sa ma opresc la usurinta cu care s-a trecut peste detalii oarecum vitale ale satului ex. modul de a fi al localnicilor (molcomi, harnici, etc. exista diferente foarte vizibile intre localnicii celor 3 sate din comuna), era extraordinara prezentarea unor obiceiuri populare poate unice in zona, de ce nu o hora sau un dant la sura. Grija prea mare de a nu pierde vreun amanunt al expeditiei, la un moment dat par sa sufoce, cititorul trebuie plimbat si prin alte locuri astfel incat la un moment dat sa doreasca sa vada ce se mai intampla cu expeditia. Sunt foarte apreciate de cititor momentele de suspans, care trebuiesc create sub diferite forme. As vrea sa mai adaug faptul ca (in opinia mea) ati gresit prin corectitudine. Nu am nici o indoiala in ceea ce priveste bagajul dvs. de cunostinte, v-am apreciat si va apreciez in continuare, vocabularul dvs. este fara de cusur, dar a folosi cuvinte frecvent utilizate azi in limbajul cotidian si interpuse in limbajul satului de atunci contrasteaza. Am vazut ca de la un moment dat folositi cu succes (si bine faceti) limba oamenilor din sat. Vocabularul este unul dintre factorii care creeaza cadrul in care se desfasoara actiunea. Cand se trece de la dialogul arhaic la cel cotidian, trecerea nu trebuie sa fie brusca. O sa va dau un ex. luat la intamplare … pag. 152: „Ciurda cobora la ora pranzului la Vale pentru ca pe Coaste nu era inca fantana, iar vitele trebuiau adapate. Bivolilor le iesea un profit dublu din asta: pe langa faptul ca-si potoleau setea, se si racoreau in apa raului.” –(incerc o updatare) “Bivolii asteptau cel mai mult momentul acesta, instinctul le spunea ca, dogoarea soarelui poate fi domolita fie in oaza unei balti de namol, fie de-a dreptul in apa raului”.
Restul e foarte bine! Sa nu uit: practica vorbirii cu duhurile celor plecati in lumea de dincolo este o practica oculta, condamnata de Biserica. In Sf. Scriptura a Vechiului Testament se aminteste de vrajitoarea din Endor care a fost solicitata de catre regele Saul sa vorbeasca cu duhul Proorocului Samuel. Fapt condamnat de Insusi Dumnezeu. De aceea, poate, a ramas in credinta populara ideea ca cel ce vorbeste cu mortii nu poate fi decat vrajitor. Asta cu referire la finalul cartii cand se dezleaga parte din enigma comorii.
Stiu ca niciodata nu voi reusi sa scriu o asemenea carte, asa cum ati facut dvs. de aceea va apreciez mult si va indemn totodata sa continuati acest demers literar.
Scuzati-mi cutezanta si greselile facute iar in rest numai de bine. Dumnezeu sa va dea inspiratie. Orice mesaj si articol de la dvs. imi aduce o mare bucurie, de aceea cand aveti ocazia mai trimeteti-mi si alte materiale.

Cu mult respect Pr. Câmpean Augustin
*
Am ţinut cont de observaţiile preotului Câmpean în volumul „Secretul Comorii” în sensul că:
• am prezentat câteva obiceiuri populare, şi voi continua s-o fac în volumele următoare;
• acţiunea din „Secretul Comorii” are loc pe mai multe planuri;
• în ceea ce priveşte limbajul n-am putut face mare lucru: nu puteam să-i pun pe aceiaşi eroi să vorbească altfel decât în primul volum; m-am străduit însă să elimin acelea treceri bruşte la care se referea părintele, evitând, în situaţiile la care se referea domnia sa, neologisme cum ar fi „profit”, din exemplul dat.
În postările următoare voi continua să public şi alte observaţii critice.

Cotidiene
Ieri a fost prima miecuri din lună, ziua cănd se vizitează gratuit muzeele bucuştene. Am profitat aproae în fiecare lună de această ocazie. Ieri am vizitat (revizitat) galeria de artă europeană a Muzeului Naţional  al României.   Galeria ocupă partea de sud a fostului palat regal şi este constituită, mai ales, pe baza colecţiei regelui Carol I. Sunt reprezentate  pictura italiană, pictura spaniolă, pictura ţărilor de jos şi pictura franceză. Sunt expuse şi câteva sculpturi. Merită văzută, atât pentru exponatele ei valoroase, cât şi pentru a face cunoştinţă cu fostul palat regal.
Ne-am întors acasă prin Cişmigiu. Parcul arată foarte bine, aşa cum, de altfel, arată majoritatea parcurilor bucureştene. Am văzut aici şi unul din ceasurile aurite, instalate în Bucureşti de primarul Oprescu.
Pentru că eram sub influenţa lecturii unor texte care descriau în culori foarte sumbre realitatea românească, inclusiv cea bucureşteană, mergând pe stradă am fost foarte atent la aspectul ei: n-m văzut decât un singur cerşetor (or fi plecat toţi în Occient?), n-am văzut oameni jerpeliţi, n-am văzut mizerie pe străzi. Din contră, am văzut muţi tineri veseli şi mulţi oameni zâmbitori, cu toate că traversăm o perioadă cu adevărat grea.
Dar nu numai realitatea zilnică o deplâng unii oameni, ci deplâng şi trecutul nostru şi nu ne văd nici un viitor. Tot mai mulţi oameni de cultură şi-au însuşi punctul de vedere al lui Emil Cioran, despre români şi despre România. O face şi Mircea Cărtărescu în cartea lui "Frumoasele străine". Printre altele, el se miră de imaginea pe care o avem noi în străinătate şi de modul cum suntem primiţi acolo. Să nu se mai mire! Această situaţie se datorează şi  modului în care el ne prezintă pe noi şi realităţile noastre. Păcat! Altfel, cartea este scrisă cu mult talent şi merită, cu prisosinţă, citită.
Parcul IOR

Parcul Herestrău
 
                                                                       Parcul Herăstrău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu