luni, 23 august 2010

LEGIONARII

Postez, mai jos, articolul meu din anuarul nr.4/2007 al Asociaţiei "Fiii Satului Bănişor". În situaţia în care mulţi oameni din sat ştiau că tatăl meu a fost legionar şi că a făcut puşcărie comunistă din cauza asta, consider că publicând acest articol am făcut un serviciu memoriei tatălui meu, ceea ce am şi urmărit.


LEGIONARII
A.Vanca
În !927 ia naştere Legiunea Arhanghelul Mihail. Garda de Fier a luat fiinţă în anul 1930, ca secţie politică a Legiunii . Legionar înseamnă membru a legiunii. Organizaţia era condusă de Corneliu Zelea Codreanu, zis « Căpitanul » un om cu o personalitate şi carismă deosebit de puternice, stimat până la adoraţie de către legionari.
Programul organizaţiei critica puternic situaţia economică şi politică din România. Învinuia partidele politice din ţară pentru sărăcia şi mizeria în care trăia majoritatea populaţiei. Programul conţinea o serie de prevederi menite să câştige încrederea şi aderenţa populaţiei, ca de exemplu: ştergerea datoriilor făcute la cămătari şi bănci; stârpirea hoţiei; afirmarea unei politici agrare ferme, ca bază a întregii economii naţionale; ridicarea nivelului ortodoxiei; întărirea credinţei în Dumnezeu. Legionarii organizează tabere de muncă în folosul cetăţenilor în cadrul cărora confecţionează cărămizi, construiesc sau renovează case, construiesc sau renovează biserici, repară drumuri, construiesc diguri etc. Cu un astfel de program Mişcarea Legionară şi-a atras foarte mulţi adepţi, de la oameni simpli, muncitori sau ţărani, până la intelectuali de înaltă ţinută. Printre aceştia din urmă se numără Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Manoilescu.
În acelaşi timp, Mişcarea Legionară a fost una extremistă, iar în ultima ei parte a avut un pronunţat caracter fascist. A cultivat antisemitismul. N-a ezitat să folosească nici un mijloc, legal sau ilegal, pentru aşi atinge scopurile politice. Crima a fost una din armele des utilizate de legionari. Acţiunile lor violente, antisemitismul şi xenofia lor, au eclipsat acţiunile lor paşnice şi au contribuit la atragerea mâniei tuturor guvernelor care s-au perindat la conducerea ţării, încă de la înfiinţarea mişcării. Ei vor fi condamnaţi şi persecutaţi inclusiv de Hitler al cărui aliaţi de nădejde vor deveni, la un moment dat.
Mişcarea Legionară a fost dizolvată în 1931. Corneliu Zelea Codreanu a fost arestat, a făcut 87 de zile de închisoare, după care a fost achitat. Garda şi-a continuat activitatea sub numele de Gruparea Corneliu Zelea Codreanu. La alegerile din 1931, Corneliu Zelea Codreanu a fost ales deputat. La alegerile din 1932 reuşind să câştige cinci locuri în parlamentul României.
Una din metodele de propagandă legionară era organizarea de marşuri legionare. În mai 1933, se alcătuieşte Echipa Morţii formată din 16 legionari. Echipa  a străbătut ţara în marşuri şi cântece făcând propagandă Mişcării Legionare. Garda de Fier a fost din nou dizolvată de către guvernul I. Gh. Duca. Poliţia  a devastat sediile legionare, a maltratat şi arestat legionari. S-au produs şi victime. S-au confiscat documente de arhivă, s-au interzis adunările, manifestaţiile şi uniformele. Ca urmare a acestei măsuri I. Gh. Duca a fost împuşcat, pe peronul gării din Sinaia, de către trei legionari, aşa zişii Nicadori, care s-au predat autorităţilor imediat după asasinat şi au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. Au fost declaraţi , de către Gardă, « eroi » legionari.
Garda de Fier şi-a continuat activitatea în clandestinitate.
În 1935, a luat fiinţă partidul « Totul pentru ţară » sub preşedinţia generalului Gh. Cantacuzino-Grănicerul, un apropiat şi fost colaborator a lui Codreanu. Acestuia din urmă i s-a încredinţat, în noul partid, compartimentul educaţie. El a devenit şeful spiritual al acestui partid, care adăpostea în el pe toţi foştii legionari, făcând să iasă din nou la suprafaţă Garda de Fier, sub un alt nume.
Programul noului partid se confundă cu cel al Gărzii de Fier, conţinând aceleaşi sloganuri politice ca : “credinţa în Dumnezeu », « pacea socială », « dreptul de stăpân » în scopul atragerii unor categorii cât mai mari ale populaţiei de la oraşe şi sate. Programul promitea, de exemplu, muncitorilor: « mai mult decât o pâine mai albă sau un pat mai bun, ci şi dreptul de a se simţi ei înşişi stăpânii României, alături de restul românilor ». Ţăranii erau atraşi cu lozinci de genul: « omul şi pogonul », « sufletul şi hectarul ». Se organizează multe tabere de muncă.
În plan spiritual, legionarii s-au folosit de exaltarea misticismului. Fiecare adunare a legionarilor începea cu o slujbă religioasă. Rugăciunea şi invocarea trecutului istoric erau considerate de Codreanu drept arme hotărâtoare în lupta legionarilor. “Dumnezeu este cel care ne poartă în alaiul Său victorios” sau “ Scopul final al naţiunii trebuie să fie învierea lui Christos” erau două lozinci legionare.
Legionarii considerau că au o misiune sfântă şi că duşmanii lor sunt nu numai duşmanii României ci şi ai lui Dumnezeu. Duşmanii lor erau politica şi politicienii mârşavi, comuniştii şi mai ales evreii. Evreii reprezentau pentru ei răul absolut : ei stăteau în spatele politicii murdare, erau purtătorii ciumei capitaliste şi comuniste, exploatatorii românilor, distrugtorii culturii româneşti etc.
Legiunea cultiva, de asemenea, şi cultul morţii, cu scopul de ai determina membrii ei să accepte sacrificiul suprem atunci când interesele organizaţiei o cereau. Unul dintre şefii legionari se adresa studenţilor săi astfel: “Vă predic despre moarte pentru a deschide în voi gustul pentru eternitate”. “Buna Vestire”, organul de presă al Gărzii de Fier, propovăduia: “Cel mai frumos aspect al vieţii legionare este moartea”. O lozincă ca: « Neputând învinge în viaţă fiind, vom învinge murind », a contribuit la fanatizarea membrilor organizaţiei. Semnificativ este modul în care legionarii l-au pedepsit pe fostul lor camarad, Mihail Stelescu, învinuit de trădare, în timp ce acesta era internat în spital : « L-au tăiat în bucăţi cu toporul, au dansat în jurul bucăţilor de carne, s-au rugat, s-au sărutat şi au plâns de bucurie » după care s-au predat. Au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă. Au primit numele de « Decemviri » şi, la fel ca « Nicodorii », au devenit « eroi » legionari.
Primirilor de noi membrii în organizaţie li se dădea un caracter teatral şi mistic. Primirile aveau loc în timpul nopţii, în acompaniamentul cântecelor, torţelor şi jurămintelor, de preferinţă în mijlocul unei păduri sau printre ruinele unui castel sau cetăţi . Celui ales i se spunea că intră într-o lume aparte şi i se promitea că dacă respectă învăţăturile şi practicile acestei lumi deosebite, va deveni un om de o  "esenţă specială". Un viitor membru legionar trebuia să facă o candidatură timp de trei ani. Următoarele grade în ierarhia erau ajutor de comandant, comandant legionar şi comandant « Buna Vestire ». Membrii de peste 50 de ani deveneau senatori legionari.
Uniforma legiunii era formată dintr-o cămaşă verde, care simboliza venirea « primăverii » şi o curea în diagonală. Salutul era cel roman, cu ridicarea braţului însoţit de cuvintele : « Sănătate! » sau « Trăiască Legiunea şi Căpitanul !».
Unitatea organizatorică de bază era “cuibul”, format din trei până la treisprezece persoane. Fetele şi femeile aveau cuiburi separate. Tinerii până la 20 de ani făceau parte din Frăţiile de Cruce. Cuibul era condus de un şef de cuib. Şeful suprem al organizaţiei era căpitanul, căruia toţi membrii îi datorau supunere necondiţionată.
Întrunirile electorale ale Gărzii de Fier, organizate cu mult fast, începeau cu solemnităţi religioase, în timpul cărora se făcea apelul căpeteniilor legionare decedate. La auzul numelui lor, întreaga asistenţă răspundea “prezent”. Întrunirile se încheiau cu jurăminte înfricoşătoare, care produceau o adâncă impresie asupra oamenilor simpli. Lozinca preferată era: “Totul pentru ţară, nimic pentru noi”
Legionarii şi-au declart deschis simpatia pentru mişcările fasciste din Europa. În noiembrie 1936, o delegaţie formată din 8 legionari au luat parte la războiul civil din Spania, sprijinindu-l pe generalul Franco. Ion Moţa şi Vasile Marin, care făceau parte din delegaţie, mor pe front. Ei sunt declaraţi eroi şi înmormântaţi la Mausoleul de la Casa Verde din Bucureşti, sediul legionarilor. În 1937, Căpitanul trimite telegrame lui Benito Mussolini şi Adolf Hitler în care salută « întâlnirea istorică » dintre cei doi conducători ai poporului italian şi german. El declară deschis : « Eu sunt pentru politica externă a României alături de Roma şi Berlin, alături de statele revoluţiilor naţionale. În contra bolşevismului. »
În ianuarie 1938 se înfiinţează corpul legionar Moţa- Marin. Deviza acestui corp este "gata de moarte".
În februarie 1938, Corneliu Zelea Codreanu hotărăşte autodizolvarea partidului Totul pentru Ţară. Activitatea legionară continuă, însă. Guverul Armand Călinescu ordonă o descindere la sediile Mişcării Legionare din capitală şi provincie.
În martie 1938, C.Z. Codreanu îi trimite o scrisoare jignitoare lui Nicolae Iorga. Acesta îl dă în judecată, C. Z. Codreanu este arestat, apoi condamnat la 6 luni închisoare. După aceasta, guvernul Armand Călinescu întreprinde o vastă acţiune de suprimare a Mişcării Legionare. Au avut loc foarte multe arestări şi procese urmate de condamnări. Lui C.Z. Codreanu i s-a intentat al doilea proces, în urma căruia este condamnat la 10 ani muncă silnică. În noiembrie 1938, C.Z. Codreanu a fost împuşcat împreună cu Nicadorii şi Decemvirii. Locul lui C.Z. Codreanu la conducerea Mişcării Legionare este luat de Horea Sima. Conform declaraţiilor unor foşti camarazi ai săi, acesta s-a dovedit a fi "geniul rău" al mişcării. Sub conducerea lui, Mişcarea Legionară devine pronunţat extremistă. Au continut arestările şi procesele legionarilor.
În septembrie 1939, legionarii îl asasinează pe primul-ministru Armand Călinescu. Cei 9 autorii ai asasinatului sunt executaţi în aceiaşi zi, la locul crimei, iar alţi 252 de legionari sunt executaţi in lagărele şi penitenciarele în care erau deţinuţi.
În 4 septembrie 1940, sub presiunea Mişcării Legionare, Ion Antonescu a fost numit prim-ministru. Acesta a eliberat pe toţi legionarii aflaţi în închisori. La numai două zile de la venirea lui Ion Antonescu la putere, regele Carol al II-lea  a  abdict, iar Mihai I a ajuns pe tronul României. S-a înteţit persecuţia evreilor. La 14 septembrie, s-a proclamat Regimul Legionar. Ion Antonescu a devenit «Conducător al Statului Român» şi preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar Horea Sima vicepreşedinte. Legionarilor li s-au încredinţat importante funcţii în stat. Mişcarea Legionară a cunoscut un puternic reviriment. România a aderat la pactul tripartit (axa Berlin-Roma-Tokio) .
În noiembrie 1940, legionarii l-au asasinat pe Nicolae Iorga, pentru vina de-a fi intentat procesul împotriva lui C.Z. Codreanu, în urma căruia acesta a fost condamnat şi întemniţat. După această condamnare el n-a mai cunoscut libertatea, mai primind, aşa cum am arătat mai sus , încă o condamnare, apoi fiind împuşcat.
Între Ion Antonescu şi Horea Sima au izbucnit neînţelegeri. Horea Sima îşi dorea întreaga putere, pe care încearcă să o obţină printr-o « rebeliune ». Rebeliunea a izbucnit la 21 ianuarie 1941. Legionarii au încearcat să pună cu forţa stăpânire pe instituţiile statului. Antonescu a scos armata în stradă şi a înăbuşit în sânge răzmeriţa. Au fost omorâţi şi întemniţaţi foarte mulţi legionari. Horea Sima  afugit din ţară.
Legionarii au fost înfrânţi pentru totdeauna. Mişcarea a rămas în ilegalitate. Prigoana împotriva lor a fost susţinută de Ion Antonescu tot timpul cât s-a aflat la putere.
În mod oficial, Mişcarea Legionară şi-a încetat activitatea în august 1944. Cu toate acestea, prigoana împotriva legionarilor a continua,t nemiloasă, susţinută de comunişti. Aceştia nu le vor ierta legionarilor faptul că s-au declarat deschis duşmani ai comuniştilor în general şi ai bolşevicilor în particular.
Au fost judecaţi, condamnaţi şi întemniţaţi, pe bună dreptate, foşti legionari care au comis crime sau alte delicte. Au fost, însă, întemniţaţi, fără judecată şi fără să fie condamnaţi şi legionari cărora nu li se putea aduce nici o altă învinuire în afară de apartenenţa la mişcarea legionară. Cea mai mare parte a acestora au fost nişte naivi, care s-au ataşat mişcării atraşi fie de discursul populist al legionarilor, fie de coloratura mistică a mişcării, fie de cultul strămoşilor şi al eroilor neamului.

BĂNIŞORUL ŞI LEGIONARII
În septembrie 1945, Ministerul de Interne, cerea sectoarelor de jandarmi din toată ţara să întocmească un istoric al mişcării legionare din sectoarele lor. Călin şi Mihaela Sabou în articolul « Aspecte privind Mişcarea Legionară din Sălaj în perioada 1945-1947 », apărut în Acta Musei Porolissensis nr. XXVIII, au analizat rapoartele sectoarelor de jandarmi din judeţul Sălaj. Citez din acest articol :
« Din istoricul întocmit de postul de jandarmi Sâg, referitor la evoluţia mişcării legionare, se ştia că aceasta luat fiinţă în anul 1931 în comunele Bănişor, Marin şi Valcăul de jos. Promotorul ideologiei legionare a fost directorul şcolii din Bănişor ( Vanca Valer n.n.) care la aceea vreme a reuşit să recruteze numai doi membri, încredinţându-le misiunea de a forma noi cuiburi, ei fiind numiţi în funcţia de şef de cuib, iar directorul şcolii îndeplinea funcţia de şef de organizaţie. Din această funcţie el a desfăşurat acţiuni de propagandă în comunele Ban şi Marin, reuşind şi aici să recruteze câte o persoană pentru fiecare comună, care au fost numiţi în funcţia de şef de cuib, cu misiunea de a recruta cât mai mulţi simpatizanţi din rândul tinerei generaţii.
Pentru comuna Valcău de Jos, învăţătorul din comună a fost atras de către directorul şcolii din Bănişor, fiind înregimentat în cadrul mişcării. Numărul redus de simpatizanţi ai mişcării era explicat în acest raport prin aceea că locuitorii comunelor Ban, Marin, Bănişor erau în marea majoritate agricultori, neştiutori de carte şi nu aveau preocupări politice, iar pe de altă parte distanţele relativ mari între localităţi şi chiar între gospodării a constituit un inconvenient major pentru propagandiştii mişcării legionare, întrucât timpul nu le putea permite să se deplaseze din casă în casă ».
Din acelaşi articol rezultă că datele în legătură cu mişcarea legionară din judeţ încetează în anul 1940, anul cedării Ardealului de Nord, ocazie cu care capii mişcării s-au refugiat. Este şi cazul directorului şcolii din Bănişor. Rezultă, de asemenea, că după 1944 nu s-au semnalat reorganizări ale mişcării legionare în satele aparţinătoare posturilor de jandarmi de unde au provenit rapoartele, deci nici a celui din Sâg. de care aparţinea Bănişorul. La rândul lui, postul de jandarmi din Sâg aparţinea de Sectorul de Jandarmi Şimleul Silvaniei.
Concluzile autorilor articolului citat sună aşa : « din analiza documentelor provenite de la un număr redus de posturi de jandarmi – şi anume cele subordonate Sectorului de Jandarmi Şimleul Silvaniei -   s-a constatat o activitate legionară extrem de redusă, fără a îmbrăca o formă violentă, teroristă. »
La aceiaşi concluzie a ajuns şi autorul articolului de faţă , nu numai din mărturii ale tatălui său, ci şi din mărturii ale unor persoane din sat sau din afara lui, care au trăit şi îşi amintesc evenimentele din perioada 1931-1940, care au avut loc în Bănişor. În sat n-a avut loc nici un eveniment de tipul acelora care au creat faima rea a legionarilor : crime, molestări de persoane, pogromuri etc.
În 1940, conform unei informaţii primite de la Ioane Văsilichii Onuţului, în vârstă de 84 de ani, numărul legionarilor din sat a ajuns la 8. Mi-a dictat numele lor. Tot el mi-a declara că în toată această perioadă, legionarii n-au comis nici-o „blăstămăţie” în sat.
În perioada respectivă a avut loc o tabără de muncă legionară, despre care mi-a relatat vara mea Maria Cozma (născută Vanca), în vârstă de 81 de ani, din Satu Mare, care între 1935-1940, a locuit în Bănişor, la părinţii mei, urmând la şcoala din sat clasele IV,V,VI şi VII primară. Mi-a declarat că nu-şi aminteşte ca legionarii din sat să fi comis ilegalităţi sau delicte. Ea mi-a relatat despre o tabără de muncă legionară care a avut loc în Bănişor. Rezum ce mi-a povestit ea:
"Într-o seară, un grup de legionari din Cluj, format în cea mai mare parte din intelectuali şi conduşi de preotul Teofil Băliban şi-a făcut cântând intrarea în sat, venind pe jos, din spre Ciucea. Erau echipaţi cu tot ce era necesar pentru încropirea unei tabere volante. S-au instalat într-o sală de clasă la şcoala din sat. În aceiaşi seară s-a bătut toba în sat şi s-a anunţat că un grup de legionari din Cluj va participa a doua zi la refacerea drumului de pe Căludă şi că la ora cinci dimineaţa va începe acţiunea cu o slujbă religioasă la biserica din sat.
Drumul de pe Căludă era foarte erodat de pârâul care-l însoţeşte. Pe fâşia de drum rămasă abia mai putea trece un car. Cînd carul era încărcat cu paie sau fân, sătenii sprijineau cu furcile încărcătura , în partea din spre pârâu, altfel căruţa s-ar fi răsturnat în râpă.
A doua zi dimineaţa, a avut loc slujba anunţată, după care, conform unor aranjamente prealabile, mai mulţi săteni s-au dus cu carele la pădure, de unde au adus trunchiuri tinere de copaci şi multe crengi. Alţii au adus, cu carele, pietriş sau pământ, alţii s-au alăturat pe „şantier”oaspeţilor din Cluj aducând cu ei cazmale, lopeţi, maiuri, topoare. În râpă s-a făcut un gard lung din pari şi crengi, după care porţiunea dintre el şi ce-a mai rămas din drum s-a umplut cu pământ şi pietriş. Spre seară, drumul era reparat. A avut loc o nouă slujbă religioasă, după care oaspeţii au fost omeniţi cum se cuvine de localnici. A doua zi, grupul de legionari a părăsit satul cântând, la fel cum a făcut-o la venire."
De la plecarea din sat şi până în 1945, Valer Vanca n-a făcut nici un fel de politică. De altfel, majoritatea timpului a fost concentrat. În 1945, pe când era încă în refugiu, de frică să nu fie persecutat pentru trecutul lui legionar, s-a înscris în Partidul Social Democrat (PSD). S-a întors din refugiu în mai 1945. În 1947, se înscrie în Partidul Comunist Român (PCR). Foarte mulţi foşti legionari au făcut acelaşi lucru. La vremea aceea în PCR exista un puternic curent în favoarea absorbirii în partid a foştilor legionari, curent condus de însăşi Ana Pauker. În anul 1948, PCR şi PSD s-au unificat, titulatura noului partid fiind Partidul Muncitoresc Român (PRM). În 1949 din PRM au fost excluşi toţi foştii legionari, printre care şi tatăl meu, după care a început prigoana împotriva lor. În anul 1952, Valer Vanca este arestat şi deţinut în penitenciare şi lagăre de muncă, fără vreun proces, fără să fie condamnat, până în anul 1954. Se întoarce din detenţie cu sănătatea serios zdruncinată şi moare în anul 1962 la numai 55 de ani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu