Sâmbătă 30.07.2010
Ca de obicei, am mers şi în sâmbăta aceasta la Runcu. Pe drum am admirat un lan de floarea soarelui şi adunare a berzelor din zonă, pe izlazul satului.
La Runcu ne-am luptat cu buruienile, iarba şi …ţânţari. Au apărut nişte ţânţari care „lucrează” ziua. Lucrează de zor, nu trag chiulul! Am şi recoltat ce era de recoltat. Ne-am întors acasă pe întuneric.
Duminică 1.08. 2010
La mulţi ani! celui care s-a născut în această azi!
Am fost în Parcul Circului, cu tramvaiul. Şoselele Mihai Bravu şi Ştefan cel Mare au început să-şi schimbe în bine aspectul graţie blocurilor reabilitate termic. Parcul este frumos, pe lac mai sunt înfloriţi câţiva nuferi egipteni şi se bălăcesc o mulţime de raţe sălbatice. Când eram student, acum o sută şi ceva de ani, nici urmă de raţe sălbatice sau pescăruşi în Bucureşti! Categoric, ele sunt una din binefacerile Revoluţiei.
Din păcate n-am putut să fac poze nici pe drum şi nici în parc: am descoperit că aparatul meu foto nu avea baterii! Nu râdeţi, o să vi se întâmple şi vouă când o să ajungeţi la vârsta mea matusalemică.
Părinţi şi copii. Bătrânii din Runcu.
Ieri am aflat că, în cursul săptămânii trecute, a murit şi a fost înmormântat nea Gică Lăptarul. Lăptarul era porecla lui. Îi ziceau aşa pentru că, înainte de Revoluţie, colecta laptele de la ţărani. Şi el se număra printre persoanele care a refuzat strămutarea. Locuia împreună cu soţia în casa gata să se dărâme pe ei. Deveniseră amândoi neputincioşi şi avea grijă de ei băiatul lor, stabilit în Bucureşti, care-i vizita de câte ori putea.
Când am venit noi la Runcu, în 1996, satul era populat numai de bătrâni, vreo 20 la număr, soţ şi soţie sau singuri. Copiii lor locuiau la Bucureşti sau în satele din jur. Treptat, treptat au început să dispară şi azi, populaţia majoritară a satului este formată din bucureşteni. Mai sunt doar opt bătrâni. Cu o singură excepţie, sunt toţi singuri şi îşi aşteaptă sfârşitul. Pe unii i-au chemat copiii la ei şi n-au vrut să meargă, alţii ar fi vrut să meargă la copii, dar aceştia nu i-au chemat.
Am ţinut să-i fotografiez, când mai erau încă în viaţă. Redau pozele celor despre care am vorbit deja.
Nea Gică Lăptarul
Ţaţa Ioana
Nea Bărbătei Soţia lui nea Bărbătei
9 comentarii:
Si eu m-am gindit la un moment dat ca ar fi de folos sa pastram chipurile acestor ultimi locuitori ai satelor romanesti, mai ales ca, subiectiv sau nu, par mai spiritualizate decit cele ale celor care miine vor fi considerati mostenitorii lor.
Nu-mi este indiferent că compromiţi numele ce-l porţi: Căpuşatul pe cartea altcuiva este o mizerie morală incalificabilă. Îmi aminteşte de directorii roşii care se lăcomeau să devină coautori pe invenţiile şi inovaţiile altora. De acolo ai învăţat că ai putea figura cu numele pe cărţile altora? Eşti supărat că am spus că ai spurcat o carte bună. Îţi asiguri cititorii că dacă aş fi spus că poeziile sunt proaste nu te-ai fi simţit ultragiat. Ei bine nu sunt proaste cât sunt teribil de proaste şi nu văd diferenţa între ce am spus şi ceea ce credeai că ai fi putut accepta. Oamenilor cu deficienţe spirituale numai blogul le lipseşte, pentru că prin el au ocazia să-şi prolifereze deficienţele. E de privit textul decupaj în care încerci teorie literară şi ies gugumănii literare. Te-ai supărat că am afirmat că cartea ta este spăimoasă: verifică textul şi vei întâlni cuvinte din jargon, limbaj de mahala sau regional vulgar: adusese; fusese, învăţase, ajunsese, învinţese; făcură, udaseră, ridicară, porniră, ajunseseră, văzură, dădură , văzu, fu, om (vom)şi vei constata că aceste forme gramaticale se repetă şi de zece ori pe aceeaşi pagină, iar în întreaga carte de ordinul sutelor. Renunţarea la literarul: a fost, a făcut, a pornit,îl avizează şi-l tulbură pe cititor. Despre limba română se spune că este dulce ca mierea, ei bine această limbă nu o stăpâneşti şi serveşti vulgarităţi din cele amintite. Vei găsi substantive in teriorul propoziţiilor pe care le scrii cu literă mare. E bine să ştii că nu ne aflăm în Germania pentru a scrie cu litere mari podul, vale,coastea, bunicul şi dealul.
Dacă vei analiza cât de cât lucrurile vei avea de observat că am făcut observaţii şi am comunicat cu tine pe cale privată, în aşa fel încât lucrurile să rămână între noi. În loc să comunici aceste chestiuni delicate, chestiuni reale ce îţi afectează pe de o parte onoarea (vezi căpuşatul cărţii) iar pe de altă parte pentru a nu atrage atenţia asupra limitelor tale lingvistice pe o comunicare privată, ai externalizat conflictul obligându-mă la mărturisiri publice pe calea dragului tău blog cel menit să-ţi disimineze prostia. Nu căpuşatul cărţii lui Violin terian este singurul derapaj cât şi cele care îţi privesc părintele. Ai fost întratât de lacom să te vezi cu numele pe cartea altuia încât nici măcar n-ai citit-o. Dacă ai foi citit carte ai fi observat inexactităţile scrise despre propria ta mamă iar cu ocazia reeditării (la vremea parazitării pe carte) ai fi propus îndreptarea. Recunoşti că este încărcată de greşeli şi pui vina pe editură. Nu ai dreptul. Editura te tipăreşte pe răspunderea ta şi îţi transportă prostia aşa cum a fost livrată. De unde îi fi scos că efortul meu de aţi atrage atenţia este răutăcios, atâta vreme cât l-am făcut pe cale privată şi cu bunăvoinţă.Semnează Binevoitorul .
Este timpul sa desconspir pe Binevoitorul meu: Este vorba de fratele meu, Tiberiu Vanca. În ce priveste calomniile si calificativele josnice la care se pretează, consider ca am postat suficient material pe blog ca sa mă puteti judeca singuri.
Binevoitorul-Calomniator oferă bibliografie:În anuarul comunei Bănişor nr. 4/2007 pag. 27-32 A.V. scrie un articol întitulat "Legionarii" prin rândurile căruia infierează mişcarea legionară, declarând-o, cum era şi firesc, de sorginte criminală.Numai că surpriză: la pag.30 spune că în Bănişor "Promotorul mişcării legionare a fost directorul şcolii ...(Vanca Valer) şi ce isprăvi a făcut , tatăl comun în mişcare. I-am atras atenţia să nu publice acea mizerie. Mi-a replicat că acesta fiind adevărul nu-l omite. Nu ştia adagiul "despre morţi numai de bine!", nu ştia nici că "comunicarea acelui "pretins" adevăr este un act de blasfemie la adresa memoriei părintelui comun. Într-un alt număr găseşte de bine să scrie despre desfiinţarea în 1948 a Bisericii Unite Cu Roma Greco-Catolică" în care notează că tatăl comun, de confesiune greco-catolică, adăsta în faţa bisericii din sat şi făcea propagandă pentru trecerea la ortodoxism. Am socotit şi socot acea comunicare din anuar drept un act de blasfemie, întrucât nouă, născuţilor săi, ne revine obligaţia pentru întreaga viaţă să-i apărăm memoria, ori punerea în pagină a acelei întâmplări nu corespunde cu ceea ce a făcut el. În cartea sa "Comoara din Dealul Magiarului", carte pretins autobiografică îşi dă tatăl drept o persoană "îmbrobodită de comunişti". Nu corespunde adevărului, tatăl comun nu a fost comunist, a fost victimă a dictaturii şi a adăstat în condiţii dramatice timp de doi ani în lagărele de concentrare comuniste, luându-i-se dreptul de a mai profesa după eliberare. Singurul membru al familiei care a fost îmbrobodit de comunişti a fost V.A. care s-a înjosit pentru a intra în banda criminală numită partidul comunist, şi a fost ani la rând vechilul acestora peste nişte comunităţi muncitoreşti (Rovinari şi Turceni), care-l situau în rang de subordonare faţă de partid, miliţie şi securitate, dar despre aceasta din urmă vom mai vorbi dacă blogistul va continua să se disculpe prin invective cum ar fi calomniatul şi calomniatorul, ocazie cu care ne vom număra şi copii pentru că A.V. nu şi-i cunoaşte pe toţi. În ce-l priveşte pe prezentul Binevoitor-Calomniator am publicat o seamă de eseuri prin care am susţinut că dictatura nu ar fi fost posibilă fără complicitatea milioanelor de membrii de partid care prin carnetul de partid au contractat obedienţă faţă de crima comunistă. În acest context V.A. a fost complice la crima comunistă.
În paginile blogului V.A. recunoaşte că a avut o relaţie cu Violin Sterian, şi că acesta a publicat o monografie a satului Bănişor în anii *80, şi nu neagă că şi-a adăugat "screamătul pretins poetic" adăugându-şi numele pe coperta cărţii. Dacă tot se ocupă în blog de acest adevăr de unde calomnia?
Într-un număr a anuarului instigă bănişorenii la braqconaj arheologic, spunându-le cu ce anume instrumente se poate căuta comoara din delul Majarului (n.n. nu Magiarului),mai mult organizează o echipă de haidamaci cu care o ia pe culmile dealului în căutare. În articolul respectiv procedează şi la împărţirea comorii, cât la cei care o găsesc şi cât la Primărie. A lipsit doar să precizeze piaţa în care va fi valorificată.I-am atras atenţia că ceea ce a publicat este instigare la comiterea de infracţiuni.
Va continua
Binevoitorul-Calomniator
Continuare
Urmează Muzeul Spânzuratului: În mintea sa de inginer de cazane s-a insinuat şi dreptul de a propune fapte istorice, şi asta pentru că atunci când partidul roşu i-a încredinţat calitatea de vechil i-a spus: "Tovarăşe! Îţi acordăm încredere şi vom susţine şi apăra tot ce faci!" Aşa a ajuns A.V. să se erijeze şi în exeget istoric, pentru că partidul roşu l-a încredinţat că el este stăpânul adevărului în orice condiţii. Alătură un nume de deal "Căluda" din Bănişor, cu un instrument de tortură numit călădău şi de aici marea descoperire dealul numit Căludă a fost un loc suplicator, unde iobagii erau torturaţi şi spânzuraţi. De aici şi faimoasa sa propunere ca acolo să se înfiinţeze un muzeu al iobăgiei (spânzutatului spunem noi). Pe blogul de faţă propunerea cu muzeul există, după cum şi spânzurătorile sunt schiţate, astfel că nu mai calomniem ci spunem şi după blog. Istoricul, inginer de cazane, nu ştie că pentru a face o propunere istorică sunt necesare dovezi. Ori privind existenţa unui loc suplicator în localitate nu există nici o dovadă înafară de bolnava sa speculaţie "Căludă-Călădău" Nu are în vedere că . pentru istorici contează documentele, ori acestea nu există. Lacuna ar fi putut fi complinită într-o oarecare măsură cu memoria satului. Referindu-ne la memoria satului prin lucrările noastre am dovedit că în viaţa comunităţii există două amintiri istorice, una de peste douămii de ani care îl priveşte pe semizeull Crăciun, şi o a doua care priveşte năvălirea barbară. Existând aceste două evenimente în memoria colectivă a satului ne punem întrebarea de ce evenimente ca tortura şi existenţa spânzurătorilor lipsesc cu totul din memoria comunităţii săteşti. În ce ne priveşte pe noi Binevoitorul-Calomniator am încercat să temperăm elanul de istoric al inginerului de cazane dar am vorbit în van. Dacă veţi observa în blog propune expropieri, sau dacă comunitatea va fi tâmpită şi-i va îmbrăţişa elanul să cumpere un teren din proprietate privată.
Am apreciat o seamă de iniţiative ale lui A.V., iar în momentul în care am observat că a "luat-o, de tot, la vale" m-am retras nu fără a încerca să-i arat că a devenit un element destabilizator al localităţii.
Cât privesc produsele sale literare, este de precizat că sunt două lucrări a căror vulgaritate este plenar dovedită prin desistarea de la limba română literară în profitul unui limbaj regional, de mahala, care displace cititorului. Dar acesta este punctul de vedere al Binevoitorului-Calomniator, care întâmplător se potriveşte cu punctul de vedere al unui critic literar, o numim pe Imelda Chinţa care în Caiete Silvane nr. 53/VI 2009, care ne spune ritos că lucrarea respectivă pentru a avea caracter literar trebuie rescrisă: "... cartea devine interesantă prin informaţiile cu caracter documentar, ..., e un exerciţiu, care desigur, impune un efort de stilizare pentru a deveni literatură." şi apoi "Cartea devine într-o anume perspectivă o monografie a satului." şi peste toate " Jargonul devine supărător." După ce la apariţia primei cărţi utilzeaZă cuvinte aferente jargonului în sute de situaţii, pe unele pagini şi de zece ori, nu ia aminte iar cea de a doua carte o continuă cu aceleaşi vulgarităţi. La cea de a doua carte pe coperta interioară notează că manuscrisul ar fi fost lecturat de Imelda Chinţa. Să ne fie cu iertare dar noi nu credem. Imelda Chinţa este un critic literar de bună ţinută şi din moment ce i-a anulat caracterul de literatură primei cărţi din cauza jargonului , nu putea să-i aplaude acelaş jargon în cea de a doua carte. V.A. nu duce lipsă de tupeu, şi ne putem aştepta şi la alte derapaje.
Binevoitorul-Calomniator
As putea sa-ti sterg comentariile, dar n-o fac. Doresc sa vadă toata lumea de ce esti in stare.
Retineti, Binevoitorul-Calomniator este fratele meu, Tiberiu Vanca.
Stau si ma "minunez". Nu mai discutam cu rudele noastre ca frati ce ne aflam, pina la urma adusi pe lume de aceiasi parinti, stind fata in fata. Sa zicem ca progresul ne-a adus aici, in punctul in care ne spalam rufele nu in familie, cum am fost invatati de parinti, ci in spatiul public, culmea modernismului- pe internet. Care este acel lucru pe care cel putin unul dintre dumneavoastra l-a uitat? Sigur este ca uitata a fost cel putin pretuirea unui frate fata de celalalt (stiu sigur ca a existat )> Nu vreau sa mai dezvolt, dar este trist, trist de tot.
Aveţi dreptate. Mi-e ruşine de ce s-a întâmplat.
Trimiteți un comentariu