joi, 16 septembrie 2010

ÎN NORDUL OLTENIEI 5

5. Mănăstirea Tismana
Se află la 30 kilometri de Târgu Jiu, într-un cadru natural deosebit de frumos. Este o mănăstire de maici, ctitorită de călugărul Nicodim, pe timpul lui Vlaicu Vodă (1364-1377). Biserica mănăstirii a fost, la început, din lemn apoi sa construit din piatră şi a cunoscut numeroase îmbunătăţiri sub domnitorii munteni Radu Negru, Dan I, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Radu Paisie, Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu
La 1921, mănăstirea la adăpostit pe Tudor Vladimirescu.
George Coşbuc a făcut cadou mănăstirii două frumoase vitralii în memoria fiului său Alexandru.
Mănăstirea a fost renovată, ultima oară, în timpul regimului comunist. În prezent, se execută o altă renoare a picturii din interiorul bisericiii.
Mănăstirea are spaţii de cazarn .e pentru turişti şi oaspeţi, iar, în apropierea ei, există şi alte amenajări turistice
Intraea în mănăstire

Biserica mănăstirii

Chilii

Muntele în care se află peştera Sfântului Nicodim

Bisericuţa din cimitirul mănăstirii

                                                           Cişmea în curtea mănăstirii  
Clădiri anexe, construite recent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu