Gutuiul
Îl vedeţi? Este încovoiat sub povara fructelor. Le-a dus în spate o vară întreagă şi i-a fost tot mai greu pe măsură ce ele creşteau. Ar fi trebuit să-l uşurez de o parte din ele când erau încă mici. Nu m-am îndurat. M-am limitat să-i ofer bietului pom câte o proptea pe măsură ce crengile lui se aplecau, gata să se rupă sub greutatea rodului neaşteptat de mare. Sunt sigur că el m-a judecat aspru, dar, şi-a dus cu stoicism povara până la capăt.
Capăt a însemnat miercuri din săptămâna care se încheie azi, ziua în care m-am hotărât să-l uşurez de povară. Simţeam cum răsuflă uşurat după fiecare gutuie culeasă, vedeam cum îşi îndreaptă spinarea cu fiecare gutuie pusă în coş. Când şi ultimul fruct a fost dat jos din pom, i-am mulţumit gutuiului şi l-am rugat să mă ierte. „Bine, mi-a răspuns el, dar altădată să nu se mai întâmple!” I-am promis că n-o să se mai întâmple.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu