Orhan Pamuk
- scriitor turc, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006 -
Am desprins câteva reflexii ale lui Orhan Pamuk despre roman, citind cartea lui „Romancierul naiv şi sentimental” apărută în editura Polirom, anul acesta. Iată-le, prezentate în patru episoade:
- Romanele sunt vieţi secunde.
- Ana Carenina este cel mai mare roman al tuturor timpurilor.
- Romancierul „naiv” nu este deloc conştient de tehnicile pe care le utilizează. Scrie spontan, ca şi cum ar săvârşi un act perfect natural.
- Romancierul „reflexiv” este foarte atent la metodele folosite în scrierea unui roman.
- Cu cât romancierul reuşeşte mai bine să fie în acelaşi timp naiv şi sentimental (reflexiv n.n.), cu atât scrie mai bine.
- În romanele bine construite toate detaliile sunt legate unele de altele, iar întreaga reţea de legături existente conturează atmosfera cărţii şi duce spre centrul secret al acesteia.
- Adevărata măsură a valorii unui roman trebuie să fie reprezentată de forţa lui de a sugera că viaţa este exact la fel ca acolo. Romanele trebuie să se ocupe de concepţiile noastre esenţiale despre viaţă.
- Bildungsroman sau „romanul formării” vorbeşte despre formarea , educarea şi maturizarea unor personaje centrale tinere pe măsură ce încep să cunoască lumea.
- Romanele nu sunt nici complet imaginare, nici pe deplin reale.
- Romanul a reuşit să înlocuiască celelalte genuri literare, începând cu poezia, şi a devenit rapid forma literară dominantă.
- „Toate acestea vi s-au întâmplat dumneavoastră?” Întrebarea aceasta reprezintă una din principalele forţe care susţin arta romanului şi-i justifică popularitatea.
- Scriitorul comunică prin intermediul personajelor sale, propria lui experienţă de viaţă şi propriul univers senzorial. Flaubert ar fi spus: „Eu sunt doamna Bovary
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu