duminică, 28 octombrie 2012

ÎN VIZITĂ LA RADU THEODORU



 

Când eram tânăr, visam să călătoresc pe mările şi oceanele lumii, să cutreier toate continentele şi să escaladez cei mai înalţi munţi. În lipsa posibilităţii de-a face ceva din toate astea, mă hrăneam cu literatură de călătorii şi cu biografiile marilor exploratori. Atunci l-am cunoscut pe scriitorul Radu Theodoru citindu-i cărţile de călătorii pe mare „Noi – Mircea şi Atlanticul”, „Cu Hai-Hui spre Sud”. „Din nou spre Sud” şi toate celelalte din ciclul „Cărţile mării”.  Mi-au plăcut foarte mult! Ulterior, am mai citit şi nu mi-a plăcut, pentru că n-am fost de acord cu concluziile cărţii, „A fost sau nu holocaust?”. Opera scriitorului, ajuns la vârsta de 88 de ani, numără 65 de cărţi!
Din cărţile lui am aflat că scriitorul se stabilise la Grădiştea de Giurgiu. Din aceeaşi Grădiştea este şi soţia mea. Am vizitat de multe ori satul, am trecut de fiecare dată pe lângă casa scriitorului, dar n-am îndrăznit niciodată să-l vizitez.
Întâmplător, în anul 2004, am făcut un Revelion împreună cu el, la Giurgiu, pe vaporul „Steaua Dunării”, ocazie cu care l-am şi cunoscut personal. M-au impresionat personalitatea şi modestia lui! Ne-a apropiat, oarecum, faptul că ne-am descoperit amândoi ardeleni.
Anul acesta, împreună cu foştii mei colegi de facultate, am făcut o vizită în judeţul Giurgiu, în itinerar fiind înscrisă şi biserica din Grădiştea, monument istoric. Colegul nostru Adrian Popa, un apropiat al scriitorului, a obţinut aprobarea acestuia să-i facem o vizită. Scriitorul şi soţia sa ne-au primit pe toţi cei 25 de excursionişti cu multă căldură. După ce ne-am întreţinut cu ei afară, la o masă din curte, unde ne-au aşteptat cu un coş mare cu mere, ne-au invitat să le vizităm casa. A fost mai mult decât am visat, că o să se întâmple!
Casa lui Radu Theodoru este un adevărat muzeu: mobilier stil, pereţii încărcaţi cu tablouri, vitrine cu suveniruri şi o sumedenie de cărţi în mai multe biblioteci, în vrafuri pe birourile scriitorului sau…. pe jos, pe duşumele. Sunt trei birouri, în trei camere diferite: unul la parter, două la etaj. Cel de la parter este mare şi impunător. Cele de la etaj sunt mai mici. Radu Theodoru scrie, în mod obişnuit, la cel mai mic dintre ele. Nu are calculator! Scrie de mână sau la o maşină de scris „veche, antică şi de demult”. Pe unul din birourile lui, la vedere, se află un afiş cu aproximativ următorul conţinut, adresat băieţilor cu ochi albaştri, care i-au scotocit nu o singură data casa, în lipsa lui: Luaţi orice, dar nu-mi deranjaţi fişele!
Iată câteva imagini din casa scriitorului:
 
Colegul Adrian Popa citeşte un articol dedicat scriitorului, apărut în chiar ziua vizitei în
"Jurnal giurgiuvean", care a constituit o surpriză plăcută pentru amfitrionul nostru.


 
Birol cel mare
 
Printre alte romane istorice, Radu Theodoru a scris şi "Vulturul", dedicat lui Mihai Vitezul, pentru care a primit, în anul 1976, premiul Academiei Române. Cel puţin patru portrete ale marelui voivod pot fi văzute pe pereţii din locuinţa sa.

Un colţ din una din camere, amenajat cu mult gust.
 
Privdorul închis al casei, din care nu lipsesc cărţile. 
 
Scriitorul este un admirator al artei noastre populare 

Radu Theodoru a fost pilot de aviaţie şi instructor de zbor. A fost trecut în rezervă cu gradul de comandor, iar ulterior a fost făcut general. La Comana, în apropiere de Grădiştea, se află un aerodrom pentru avioane mici, moto-delta planuri şi moto-paraplante. Foarte recent, scriitorul a zburat singur pe aparatul lângă care l-am pozat.
 
Citeşte mai mult >>

marți, 23 octombrie 2012

LANSARE....PE APĂ


În zilele de 19 şi 20 octombrie 2012, am făcut, împreună cu foştii colegi de facultate, o excursie în judeţul Giurgiu. Printre altele, programul excursiei a cuprins şi o plimbare cu vaporul pe Dunăre. Legănat de apele bătrânului fluviu, mi-am lansat cartea „Nobilul proprietar”, o culegere de povestiri apărută la Editura Arefeana din Bucureşti, în cursul acestei luni. Unele dintre povestiri au fost postate şi pe acest blog, sub titlul generic de: „Runcu. Casa mea de la ţară”.
 
Cartea
 
Câteva cuvinte despre carte
 
Voci din public
 
Autograf
 
Citeşte mai mult >>

joi, 18 octombrie 2012

BIBLIOTECA FERMECATĂ


Am fost foarte fericit să primesc din Bănişor, satul meu natal, videoclipul pe care-l puteţi viziona accesând linck-ul de mai jos. Bibliotecara şi copii din sat maerită toate felicitările. FELICITĂRI!

http://www.youtube.com/watch?v=_mnYK5SI1jY&feature=player_detailpage
Citeşte mai mult >>

luni, 15 octombrie 2012

JUBILEUL


 

De mult nu m-am ridicat în picioare la sfârşitul unui spectacol din proprie iniţiativă şi neimitându-i pe alţii, demult n-am mai aplaudat cu atâta convingere ca după spectacolul cu piesa „Jubileul” de la Teatrul Metropolis, cu Maia Morgenstern. În acest spectacol, Maia a făcut dovada marelui ei talent şi măiestriei ei. O tutuiesc cu tot respectul, din o prea mare simpatie. Foarte rar ai ocazia să vezi într-un singur spectacol un actor în atât de multe ipostaze, descurcându-se admirabil în toate. Am văzut-o pe Maia bucuroasă, am văzut-o tristă, am văzut-o râzând, am văzut-o plângând, am văzut-o disperată, am văzut-o optimistă, am văzut-o rea, am văzut-o bună, am văzut-o ironică etc.
Despre ce-i vorba în piesă? Eroina pe care o interpretează Maia, este o fostă mare actriţă, care este invitată la o emisiune televizată pentru a fi sărbătorită cu prilejul împlinirii a 50 de ani de activitate scenică. Ea aşteaptă cu nerăbdare această emisiune şi îşi pune mari speranţe în ea. Speră să redevină în atenţia lumii teatrului, să primească roluri, să înceapă o nouă perioadă glorioasă. Din păcate, rămâne blocată pe terasa apartamentului ei, la etajul superior al unui bloc şi ratează emisiunea. Îşi petrece toată noaptea pe terasă, trăieşte acolo o imensă frustrare, îşi trece în revistă întreaga viaţă, cu izbânzile, eşecurile, bucuriile şi necazurile ei, trecând prin stările sufleteşti pe care le-am enumerat.
Desigur, meritul principal pentru reuşita acestui spectacol cu numai două personaje, îi revine Maiei. Sunt convins însă  că maestrul Radu Beligan, regizorul spectacolului, a avut un aport important. Cred că echilibrul şi fineţea spectacolului i se datorează în mare măsură, d-lui.
Mai merită menţionate şi numele celei de a doua interprete, Victoria Dicu, cu doar două apariţii episodice, dar reuşite şi a scenaristului, Puiu Antemir.
Autorii piesei sunt francezii Jean-Marie Chevret şi Michele Ressi. Ei îşi subintitulează piesa, comedie. După părerea mea e mai degrabă o tragedie, chiar dacă pe alocuri, în timpul spectacolului, mai şi zâmbim  şi chiar râdem. Este tragedia unei persoane învăţate cu succesul  şi care nu-şi poate accepta, cu resemnare, statutul de „fostă”. Şi-l acceptă cineva?


Citeşte mai mult >>

marți, 9 octombrie 2012

FLOAREA DE CACTUS


„Floarea de cactus” este al treilea spectacol de teatru pe care îl văd, consecutiv, la Teatrul Metropolis. Cine a văzut filmul american omonim, din anii ’60, cu Ingrid Bergman şi Walter Matthau, nu se poate să nu dorească să revadă această comedie. Este cazul meu. Am rămas însă decepţionat şi iată de ce:
Spectacolul este, am putea spune, unul de autor,  părintele lui fiind Alce Barb care semnează regia, adaptarea scenică, decor, ilustraţia muzicală şi light desing. Prin urmare, reproşurile care urmează i le adresez d-ei:

·         adaptarea Alicei Barb face dintr-o comedie de situaţii verosimilă, una neverosimilă, pentru că o presară cu prea multe gaguri;
·         un singur decor care vrea să acopere toate scenele piesei, este o pretenţie mult prea ambiţioasă, soldată, după părerea mea, cu un fiasco;
·         distribuţia este, pe jumătate, nefericită; mă refer la rolurile Stephaniei şi al lui Julien, încredinţate actorilor, de primă mână, Adela Mărculescu şi Damian Crâşmaru; dacă talentul şi farmecul personal îi recomandă pe cei doi pentru aceste roluri, vârstele şi fizicul lor în nici-un caz.

                                                   Adela Mărculescu şi Damian Crâşmaru

Să mă explic referitor la cei doi actori. Dacă în spectacolele de operă am acceptat să văd distribuţii nepotrivite, dat fiind aria restrânsă de selecţie, în cazul spectacolului de teatru acesta este mai puţin acceptabil şi aş spune  că, în cazul Teatrului Metropolis, cu o arie atât de mare de selecţie, el este complet inacceptabil. Dacă acest teatru a ţinut să o sărbătorească pe Adela Mărculescu, aflată la 50 de ani de carieră actoricească, ar fi putut s-o facă distribuind-o într-un personaj mai apropiat de vârsta şi caracteristicile ei fizice.
În rolurile Antoniei şi al lui Igor, Cristina Răduţă- Bobic şi Lucian Chimişi sunt foarte potriviţi, cu o notă specială pentru cel de al doilea, mai natural în rol. În distribuţie mai sunt actorii Mihai Niculescu şi Rudy Rosenfeld.
 
                                                               Cristina Răduţă-Bobic
 

Citeşte mai mult >>