luni, 15 octombrie 2012

JUBILEUL


 

De mult nu m-am ridicat în picioare la sfârşitul unui spectacol din proprie iniţiativă şi neimitându-i pe alţii, demult n-am mai aplaudat cu atâta convingere ca după spectacolul cu piesa „Jubileul” de la Teatrul Metropolis, cu Maia Morgenstern. În acest spectacol, Maia a făcut dovada marelui ei talent şi măiestriei ei. O tutuiesc cu tot respectul, din o prea mare simpatie. Foarte rar ai ocazia să vezi într-un singur spectacol un actor în atât de multe ipostaze, descurcându-se admirabil în toate. Am văzut-o pe Maia bucuroasă, am văzut-o tristă, am văzut-o râzând, am văzut-o plângând, am văzut-o disperată, am văzut-o optimistă, am văzut-o rea, am văzut-o bună, am văzut-o ironică etc.
Despre ce-i vorba în piesă? Eroina pe care o interpretează Maia, este o fostă mare actriţă, care este invitată la o emisiune televizată pentru a fi sărbătorită cu prilejul împlinirii a 50 de ani de activitate scenică. Ea aşteaptă cu nerăbdare această emisiune şi îşi pune mari speranţe în ea. Speră să redevină în atenţia lumii teatrului, să primească roluri, să înceapă o nouă perioadă glorioasă. Din păcate, rămâne blocată pe terasa apartamentului ei, la etajul superior al unui bloc şi ratează emisiunea. Îşi petrece toată noaptea pe terasă, trăieşte acolo o imensă frustrare, îşi trece în revistă întreaga viaţă, cu izbânzile, eşecurile, bucuriile şi necazurile ei, trecând prin stările sufleteşti pe care le-am enumerat.
Desigur, meritul principal pentru reuşita acestui spectacol cu numai două personaje, îi revine Maiei. Sunt convins însă  că maestrul Radu Beligan, regizorul spectacolului, a avut un aport important. Cred că echilibrul şi fineţea spectacolului i se datorează în mare măsură, d-lui.
Mai merită menţionate şi numele celei de a doua interprete, Victoria Dicu, cu doar două apariţii episodice, dar reuşite şi a scenaristului, Puiu Antemir.
Autorii piesei sunt francezii Jean-Marie Chevret şi Michele Ressi. Ei îşi subintitulează piesa, comedie. După părerea mea e mai degrabă o tragedie, chiar dacă pe alocuri, în timpul spectacolului, mai şi zâmbim  şi chiar râdem. Este tragedia unei persoane învăţate cu succesul  şi care nu-şi poate accepta, cu resemnare, statutul de „fostă”. Şi-l acceptă cineva?


2 comentarii:

Unknown spunea...

Foarte frumoasa cronica! Sunt convins ca este o piesa ce merita vazuta si o interpretare extraordinara. Oricum, curiozitatea ne-a fost destul de bine starnita.

Anonim spunea...

!!!splendida marturie de spectator prezentata sub aceasta forma de cronica , Vlad are dreptate ! Curiozitatea mea este depasita sunt de-a dreptul dornica sa vizionez spectacolul . !!!Radu Beligan regizor !! da-i Doamne sanatate pina la 120! Metropolis depe Eminescu , ma chinuiesc sa-l localizez , este oare intr-o fosta sala de cinema ? nu-mi amintesc unde ar putea functiona ? kJerusalem

Trimiteți un comentariu