MATEI BRUNUL

Cartea „Matei Brunul” a lui Lucian Dan Teodorovici a luat premiul de 10.000 de euro la concursul literar „Augustin Frăţilă” pentru cel mai bun roman al anului 2011. La concurs au fost înscrise 59 de romane. La început, cartea a fost nominalizată, împreună cu alte patru, de un juriu format din criticii Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea Enache apoi, un alt juriu, format din douăzeci de bloggeri, a votat-o câştigătoare.

La concurs au participat şi scriitori consacraţi, cum ar fi Nicolae Breban, Matei Vişniec, Magda Cârneci, Caius Dobrescu ale căror cărţi n-au fost nici cel puţin nominalizate!  Este vorba cumva  de o carte excepţională? Nici de cum. Cartea este bună, dar nu este excepţională şi nu are, după părerea mea, şansa să devină un bestseller.

Lucian Dan Teodorovici este, şi el, un scriitor consacrat, mai are la activ câteva romane  şi scrie bine. Cartea lui nu este însă una  care să te captiveze, una pe care să n-o poţi lăsa din mână. Din contră, ai nevoie, pe alocuri, de un oarecare efort ca să-i continui lectura. Acţiunea cărţii se petrece în comunism, cea mai mare parte  în mintea personajelor ei şi nu este foarte interesantă.

Eroul principal al cărţii, Matei Brunul, este arestat, judecat şi condamnat pentru nişte delicte politice de care, de fapt, nu s-a făcut vinovat. Este torturat în beciurile Securităţii apoi condamnat la mai mulţi ani de muncă silnică. Cunoaşte ororile detenţiei comuniste la Canal şi în închisorile din Galaţi şi Iaşi. Înainte de-aşi ispăşi pedeapsa, suferă un accident ca urmare a căruia îşi pierde parţial memoria. Nu-şi mai aminteşte de ce, unde şi pentru ce a fost condamnat, nu-şi aminteşte nimic din timpul anchetei şi a detenţiei. Comuniştii îl consideră un caz interesant, îl graţiază de restul pedepsei, îl eliberează, îi asigură casă şi un serviciu (o sinecură). Unui securist, tovarăşul Bogin, i se încredinţează misiunea să-l supravegheze şi să-l ajute să devină un cetăţean devotat partidului şi Republicii Populare Române. Unei colaboratoare a Securităţii, Eliza, i se cere să ajute şi ea la reeducarea Brunului, apropiindu-se de el. Cei doi sfârşesc prin a se îndrăgosti unul de altul şi se hotărăsc să treacă clandestin graniţa, la sârbi. Reuşeşte s-o facă doar Eliza.

În descrierea perioadei de detenţie a eroului principal al cărţii, scriitorul nu vine cu aspecte esenţial noi faţă de cele pe care le cunoaştem din memoriile unor foşti deţinuţi politici. Experimentul de după detenţie mi se pare neverosimil! Nu cred că, în realitate, comuniştii ar fi fost dispuşi la atâta risipă de bani, timp şi energie, ca să resusciteze un cadavru politic. În schimb, scriitorul reuşeşte să-şi creioneze bine personajele, să facă analize psihologice interesante şi descrieri de detaliu ale atmosferei în care se petrece acţiunea cărţii.