2.1 COPIII
Nu există
tablou uman mai reconfortant decât cel pe care ţi-l oferă copiii la joacă. Aşa
cum am spus, în Parcul Naţional s-au amenajat, după 1989, câteva locuri de
joacă pentru ei. Aici îşi aduc părinţii (de obicei mamele), respectiv bunicii,
copiii sau nepoţii, după ce ei au învăţat să se ţină pe propriile picioare.
Greşesc, la groapa cu nisip sunt şi copii care nu se ţin încă pe picioare, dar
ştiu să meargă de-a buşilea.
Copiii
aleargă, se caţără, alunecă pe tobogane,
se dau în leagăne etc. Alergă şi ţipă, se caţără şi icnesc, alunecă şi
râd, cad şi plâng etc.
Unii părinţi,
dar mai ales unii bunici, se amestecă în jocul lor, îi urmăresc de aproape, le
dau mereu sfaturi sau îi ceartă. Alţii stau de vorbă pe băncile din apropierea
locurilor de joacă şi mai şi trag din când în când cu ochii la odraslele sau
nepoţii lor.
Bunicii sunt
mult mai grijulii cu copiii decât părinţii. E normal: ei i-au primit pe
inventar întregi şi nevătămaţi şi vai de ei dacă-i duc acasă cu vre-o julitură
sau, doamne fereşte, cu o mână sau un picior rupt. Din cauza asta, unii dintre
ei sunt exagerat de grijulii: „Nu te căţăra că ai să cazi!”, „Nu alerga că o să
transpiri!”, „Nu te juca în nisip că ai să te murdăreşti!” etc. Mai rămâne să
le zică: „Nu respira, că aerul este plin de microbi!”
Pe copii îi
mai vezi şi pe alei, în cărucioare, în marsupii, ţinuţi de mână sau lăsaţi
liber. Cei mai simpatici sunt cei care abia învaţă să meargă, ocrotiţi de
însoţitori sau ţinuţi, pur şi simplu, de gulerele din spate ale hăinuţelor. La fel
de simpatici sunt cei mititei, care aleargă după porumbeii care ciugulesc ceva de pe jos.
Pe copiii mai
mărişori, îi trage aţa la jocuri şi-şi tapează părinţii sau bunici de 1ei şi fise.
Părinţii, dar mai ales bunicii, cedează până la urmă insistenţelor sau
smiorcăielilor lor.
Săniuşul
este un
spectacol de top. Nici într-un alt loc din parc nu este atâta gălăgie,
atâta veselie. Copiilor, indiferent dacă sunt băieţi sau fete, le place viteza
şi orice în stare să le crească secreţia de adrenalină. Nu-i de mirare că după
ce devin mari, apasă uneori până la fund pedalele de acceleraţie ale maşinilor!
Îmi plac şi mămicile care se dau cu sania împreună cu odraslele lor sau, pe
post de căluţi, îi trag cu sania pe cei prea mici. Taţii sunt şi ei prezenţi
dar nu în număr atât de mare ca mamele. Un motiv în plus ca să ne iubim mai
mult mamele.
Meciurile de fotbal între copii sunt , cred eu, mai
frumoase decât cele între adulţi. Este mai multă pasiune şi dorinţă de afirmare
Locul de joacă
Cu căruciorul
În marsupiu
Măsură de siguranţă
Alergând după porumbei
Biciclistul
Fotbaliştii
La săniuş
Mama, biata de ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu