CĂLĂTOR PRIN LUMEA MARE

 

Pe Bogdan Teodorescu în cunosc de la televizor, de la talk-show-urile de pe Antena 3, Realitatea TV, România TV. L-am remarcat  atât pentru prestaţia sa – documentată, logică, acidă - cât şi pentru aspectul lui fizic – gras, cu barbă sau nebărbierit. Fiul meu, Mihai, mi l-a lăudat şi ca scriitor şi mi-a făcut cadou cartea lui „Călător prin lumea mare”, a doua pe care mi-a făcut-o cadou, în anul acesta. Am rămas surprins cât de bine scrie! M-am documentat cu privire la el şi am aflat că este inginer, profesor universitar, membru al Uniunii Scriitorilor, ziarist, comentator politic şi  mai este - sau a fost - secretar de stat, manager de trust de presă şi preşedinte de: agenţie, institut, comisie etc. A scris romane, cărţi de impresii de călătorie şi cărţi pe teme politice.

Bogdan Teodorescu, aşa cum declara într-un interviu, face turism cultural. Peste tot pe unde-l poartă paşii îl interesează oamenii, peisajele naturale şi urbane, monumentele de toate felurile, muzeele şi….restaurantele.  Autorul cărţii este un mare şi rafinat gurmand. Spre deosebire de noi, cei care nu  punem prea mare preţ pe mâncare şi care nu cunoaştem o mâncare mai bună decât o friptură din carne de porc, cu cartofi prăjiţi şi o salată oarecare, el, intrat într-un restaurant, se pricepe să alegă şi să comande ce este mai bun sau mai reprezentativ din bucătăria ţărilor pe care le vizitează. Cartea s-ar mai putea numi şi „Mâncând prin lumea mare”. Am considerat că este mai interesant să vă descriu, pe scurt, bunătăţile culinare din care s-a înfruptat B.T., decât celelalte aspecte ale excursiilor lui, despre care puteţi afla informaţii şi din alte surse.

În Polonia, s-a adăpostit de ploaie într-un restaurant şi pentru că ploaia a durat mult, a mâncat mult: pentru început, o bere şi două castronele pline cu alune date prin paprika;  a urmat un borş rece de sfeclă, făcut cu iaurt, dres cu mărar şi având pus în mijlocul bolului un cartof fiert fierbinte şi un ou fiert şi tare; felul următor, a fost „bigos”, un amestec savant şi caloric de varză călită cu sos de roşii şi carne de porc macră, carne de porc afumată, slăninuţă, cârnaţi şi nişte cubuleţe de viţel…totul încărcat cu boia şi piper şi udat cu bere rece şi vin roşu la temperatura camerei; ospăţul s-a încheiat cu makoviec, o prăjitură ca un rulou umplut cu mac şi dat prin dulceaţă.

În Belgia, spune că a mâncat cel mai bun păstrăv din viaţa aceasta (scriitorul speră, probabil, ca şi în viaţa de dincolo să aibă parte, ca şi aici pe pământ, numai de meniuri pantagruelice), îmbrăcat într-o crustă de migdale şi scăldat într-un sos de unt, lămâie şi ierburi, alături de cartofi noi amestecaţi cu girole (ciuperci).  A mai mâncat şi un pateu de ficat din vânat servit cu un soi de prăjiturică de dovleac şi a mai gustat, din farfuria soţiei, cozi de raci asortate cu mazăre şi tarhon şi o tocană de vânat, cu cartofi cu sos de cireşe. A urmat desertul format din o tartă de zahăr şi ou, spumă de fragi cu frişcă şi un „mousse” de ciocolată amestecat cu fructe de pădure ţinute în cognac. A urmat brânza şi, la final, armagnac  (coniac) vechi şi aromat.

La Tallin, în Estonia, a băut o votcă de consistenţa mercurului şi a mâncat babuşka zakuski, constând din castraveţi muraţi în saramură, miere, smântână şi pâine de secară tăiată în bucăţele mici.  După cum mărturiseşte, castravetele murat se trecea prin miere, prin smântână şi se muşca acompaniat de pâine de secară şi de o înghiţitură de votcă. Gustul a fost peste aşteptări!, declară autorul. Au urmat alte mâncăruri bune şi deştepte,  printre care, ca desert, o plăcintă caldă de cireşe acoperită cu un pic de smântână frecată cu zahăr.

În Finlanda, la un restaurant lapon, au servit antreuri constând din somon crud şi somon afumat, icre dintr-un peşte alb, salată de bureţi, „carpaccio” (carne crudă) de ren, carne de ren sărată, carne de ren afumată, brânză din lapte de ren şi „cloudberries” (mure albe). La felul principal a ales ceva între tocană de ren, cârnaţi de ren făcut pe cărbune, frigărui de ren, tocană de urs cu sos negru şi legume fierte date prin brânză. La desert au mâncat „cloudberries” cu brânză dulce cu sos de caramel deasupra şi unul două păhărele de lakka (lichior din mur pitic).

În Italia, pe malul Lacului Garda, a mâncat „bigoli”…un munte de paste pe care se rostogoleau ghiduşi cârnaţi, care tocată în sos de roşii, ardei dulci şi iuţi, mici bucăţele de şuncă şi, exact ca zăpada de afară, pe deasupra tuturor, se aşterne o pulbere fină de parmezan. La final am comandat o porţie de tiramisu (tort) făcut cu lămâie în loc de cacao, blatul fiind însiropat cu „limoncello”, lichiorul de lămâie cu care orice italian te îmbie să închei masa, ne informează autorul.

Aş putea să continui  relatându-vă cea mai mâncat Bogdan Teodorescu în Bulgaria, în Oman,       în Lituania, în Letonia, în Franţa, în Insulele Seychelles, în Africa de Sud, în Grecia ….în România, dar vă las plăcerea să descoperiţi Dumneavoastră, recomandându-vă cu ….insistenţă cartea.

Tot acest „desmăţ” gastronomic nu se putea să nu aibă urmări asupra fizicului autorului. Ne mărturiseşte , în carte, că la un moment dat avea o sută treizeci de kilograme, dar mai cenzurându-şi poftele şi, probabil, mai făcând şi mai multă mişcare, a scăzut la o sută. În poza de pe copertă, arată destul de bine! Se zice că unii oameni trăiesc ca să mănânce în timp ce alţii mănâncă ca să trăiască. Cred că lui Bogdan Teodorescu nu i se potriveşte nici una din aceste ziceri. El trăieşte ca să şi mănânce….bine.