vineri, 5 aprilie 2013

POPAS DUHOVNICESC (30)


,,Suflet sănătos în trup sănătos’’
Reflecție la Duminica a II-a din Sfântul și Marele Post
(Marcu 2,1-13).    
Tămăduirile pe care Mântuitorul Hristos le săvârșește sunt semnele văzute ale prezenței Împărăției lui Dumnezeu în lume, semnele începutului eliberării omului de păcat, suferință și moarte. Având și un caracter profetic, vindecările prefigurează și inaugurează vindecarea finală, în care nu va mai fi lacrimă și moarte, adică învierea de obște și viața veșnică. 
Evanghelia Duminicii a II-a din Sfântul și marele Post, cea a vindecării slăbănogului din Capernaum și a Sfântului Grigorie Palama este un popas de meditație în urcușul nostru spre Înviere. Pornind de la expresia latinească ,, Mens sana in corpore sano’’ m-am gândit să medităm la o expresie teologică și anume ,,suflet sănătos în trup sănătos’’. Perioada postului este un bun prilej să ne uităm spre noi înșine, spre sufletul nostru și să-l pregătim pentru a primi Lumina lui Hristos. Doctorul sufletelor și al trupurilor, Fiul lui Dumnezeu întrupat a venit în lume mai ales ca să ne vindece, ridicându-ne din robia păcatului.
Adresându-se slăbănogului, Mântuitorul a rostit nişte cuvinte care i-a uimit pe cei prezenți, iar pe unii i-a scandalizat: ,,Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”. Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu? Chinurile păcatelor şi vinovăţia acestui tânăr erau de fapt cauza neputinței sale trupești. De aceea Iisus a vindecat cauza primă a bolii. Păcatul este cea mai cumplită „paralizie”, una spirituală. Păcatul paralizează pe om; îi slăbănogeşte şi trupul şi îi împietreşte sufletul. De aceea cred că pentru noi creștinii este mai potrivit să zicem suflet sănătos în trup sănătos. Păcatul este principala cauză a bolii, suferința și moartea sunt urmările căderii omului din Rai. Deci păcatul este aducător de moarte și sfințenia aducătoare de Viață. Păcatul nu robește doar sufletul ci rănește și trupul. Pentru lupta cu păcatele omul are nevoie de suflet dar și de trup. Adeseori se întâmplă să risipim sănătatea trupului pe patimi din cele mai urâte, băutura în exces, mâncare fără măsură, droguri, desfrâu. Postul are menirea să ne vindece sufletul însă prin trup. Legătura strânsă și necesară între cele două, nu este întâmplătoare. Trupul nostru este opera lui Dumnezeu, templu al Duhului Sfânt în care Hristos vrea să locuiască, în fiecare dintre noi, să ne conducă viața şi să ne desăvârșească. Dacă sufletul este încărcat de păcate, suntem cuprinși de întuneric un fel de paralizie asemeni slăbănogului din Capernaum.
Iisus a venit pentru a tămădui astfel de paralizii, pentru a restaura firea omenească decăzută. Mustrându-i pentru împietrirea inimii, Iisus le spune: ,,De ce cugetați acestea în inimile voastre? Ce este mai ușor a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?’’, apoi poruncește bolnavului să se ridice pe picioarele sale şi să meargă la casa sa. Prin puterea şi iubirea aceluiași Hristos, putem şi noi să ne ridicăm dintr-o stare de paralizie a minţii şi slăbănogire a trupului şi a sufletului, şi să pășim într-o viață nouă, deplină.
Puterea vindecătoare de păcat și de boală a fost dăruită de Iisus Hristos ucenicilor Săi, adică Bisericii Sale. Astfel, harul vindecător al lui Hristos este lucrător prin preoții Bisericii și prin puterea rugăciunii Bisericii întregi (cf. Iacov 5, 14-16), după cum se vede mai ales în Taina Pocăinței și Taina Sfântului Maslu.
Biserica este, in primul rând, un spital pentru vindecarea de păcate. Cunoscând scurtimea vieții noastre, nu trebuie să ne încredem prea mult în sănătatea noastră trupească, în propriile forțe fizice. Trebuie să ne preocupe  foarte mult de sănătatea sufletului, sau legătura permanentă cu Dumnezeu. Puterea de a ierta păcatele este puterea de a salva pe oameni de osânda veșnica. În acest sens, Sfântul Efrem Sirul spune că Biserica este locul unde sunt salvați cei condamnați la moarte. Orice om păcătos este un om condamnat la moarte spirituală veșnică, de aceea este nevoie de curățirea sufletului, astfel  omul condamnat la moarte devine candidat la viața veșnică.

Pr. Crăciunaș Adrian

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu