6. Ungurii după 1918
La 1 martie
1920, Miklós Horthy a fost desemnat regent al Ungariei. Horthy a fost
viceamiral şi comandant al marinei de război austro-ungare, unul dintre cei
patru adjuncţi ai lui Franz Joseph.
Amiralul vorbea mai bine nemţeşte decât
ungureşte,……a fost un bun călăreţ, vânător şi jucător de bridge,….avea un mare
tatuaj care-i acoperea braţul stâng şi o
parte a corpului,….nu era nici foarte cult nici foarte inteligent, menţionează Paul Lendvai.
Horthy este
învinuit că a acoperit grupurile radicale, care au instaurat în ţară „teroarea albă”,
grupuri ale căror excese au întrecut de
multe ori precedenta „teroare roşie”în ce priveşte grozăvia şi numărul de victime omeneşti, afirmă Jörg K.
Hoensch, citat de autor. Victimele au
fost mai ales evrei, comunişti reali sau presupuşi, dar şi mulţi ţărani care
îndrăzniseră să se ridice împotriva marilor latifundiari. Nu există date
exacte, dar estimările tind, pentru începutul anilor ’20 la un
număr total de 2000 până la 5000 de victime. În jur de 70.000 de oameni au fost
internaţi, respectiv arestaţi pe timp mai scurt sau mai lung ( pag. 394).
Au urmat mai
multe măsuri antisemite, printre care o lege a lui numerus clausus. Un produs bizar al mişcării de autoconservare rasială,
a fost ideea „turanismului”. Această idee îndreptată împotriva Occidentului
proclama unirea lumii a treia, „turanice”, cu Europa de Răsărit. Ea susţinea
necesitatea unităţii popoarelor turanice (printre care turci, tătari, bulgari,
uzbeci, finlandezi şi laponi) şi-i
declara pe maghiari reprezentanţii lor cei mai vestici. „Morala nordică” şi
„forţa primară turanică” urmau să constituie baza unei noi Ungarii (pag.396).
La 6 noiembrie
1921, Parlamentul maghiar a hotărât detronarea Casei de Habsburg.
Ca urmare a cursului revizionist faţă de
statele succesoare şi a întăririi taberei de extremă dreaptă, Ungaria a nimerit
din ce în ce mai mult la remorca politică şi economică a celui de-al treilea
Reich (pag.398). În 1941, când Germania a atacat Iugoslavia, Ungaria i s-a
alăturat, în ciuda faptului că încheiase,
în decembrie 1940, un tratat de „prietenie eternă” cu Iugoslavia (pag.418). Drept răsplată, au
primit un teritoriu de 11.475 de kilometri pătraţi, rupţi din cel al
Iugoslaviei, cu 1.030.000 de locuitori,
din care doar 39% erau unguri. Ca urmare, primul ministru Teleki a dimisionat.
În scrisoarea pe care i-a adresat-o lui Horthy, el scria:
Alteţă,
Ne-am călcat cuvântul – din laşitate – faţă
de tratatul de prietenie eternă. Naţiunea simte aceasta, iar noi am dezonorat-o.
Ne-am dat de partea ticăloşilor – fiindcă nici unul dintre cuvintele despre aşa
numitele atrocităţi nu este adevărat! Împotriva ungurilor, nici măcar împotriva
nemţilor nu au avut loc asemenea lucruri. Devenim jefuitori de cadavre! Cea mai
jalnică naţiune. Nu te-am oprit. Sunt vinovat.
3 aprilie 1941 Pál
Teleki
Apreciez
demnitatea acestui om! Horthy a rămas însă alături de Hitler şi s-a aliat
militar cu el. N-a făcut-o degeaba: ca urmare a arbitrajului din 2
noiembrie 1938 de la Viena, făcut de Ribbentrop şi Ciano, au primit şi din Cehoslovacia un teritoriu de
11.927 de kilometri pătraţi cu 1. 600.000 de locuitori, dintre care 57% unguri.
Apoi, cu ocazia zdrobirii complete a Cehoslovaciei,
Horthy şi guvernul Teleki au folosit şansa oferită de Hitler şi au ocupat rapid
şi în Ucraina Subcarpatică ţinutul care aparţinuse cândva Ungariei coroanei lui Ştefan cel
Sfânt. „Provincia revenită la patria mamă”
număra 12.061 de kilometrii pătraţi cu aproape 700.000 de locuitori…din
care doar 10 procente erau unguri (pag.420).
După tratative bilaterale nereuşite,
Ribbentrop şi Ciano au hotărât la 30 august 1940 că România trebuie să cedeze
Ungariei Transilvania de nord şi Ţinutul Secuiesc, în total 43.104 kilometri
pătraţi cu 2.577.000 de locuitori, din care, după date româneşti, cel puţin
jumătate erau români (pag. 421). ….într-un
interval de doi ani şi jumătate, Ungaria, cu sprijin german, şi-a mărit
teritoriul de la 93.073 de kilometri pătraţi la 171. 753 kilometri pătraţi.
Populaţia a făcut un salt de 5 milioane (din care 2 milioane de maghiari)
ajungând la 14.683 de locuitori (pag. 422).
Obligată de
germani, până la mijlocul lui 1942, Ungaria a trimis o întreagă armată de
207.000 de oameni pe frontul rusesc, care, prost
echipată, a fost distrusă la Voronej pe Don în ianuarie 1943 (pag.429).
La 19 martie 1944,
datorită neînţelegerilor dintre Hitler şi Horthy, în „problema evreiască” mai
ales, un număr de opt divizii germane au
ocupat Ungaria. Nu a existat nici o rezistenţă militară sau civilă. Nemţii au
găsit destui colaboraţionişti printre unguri. Puterea a fost preluată de Ferenc
Szálasi, conducătorul organizaţiei fasciste maghiare a „Crucilor cu săgeţi”,
iar armata ungară ( douăsprezece
divizii) a continuat să lupte alături de nemţi până la terminarea războiului. În
război au murit, în total, cam 900.000 de locuitori ai Ungariei.
Autorul nu
uită să menţioneze, cu ce dovezi nu ştim, despre confiscările operate de trupele sovietice şi româneşti care au
cauzat prejudicii de cinci ori mai mari
decât venitul naţional pe 1938, respectiv de 40% din avuţia naţională (pag.
435). El nu a scos însă nici un cuvânt despre atrocităţile săvârşite de unguri
la ocuparea Transilvaniei de Nord în 1940 şi nici despre prăzile cu care au
părăsit-o în 1944, mai ales cele referitoare la tezaurul cultural şi istoric.
7. Ungurii după 1945
Nu voi insista
asupra acestei perioade, deoarece după recucerirea de către trupele române şi
sovietice a Transilvaniei de Nord - în
octombrie 1944 - şi reintrare Ungariei între graniţele din 1940, atât
Ungaria cât şi România au devenit ţări „prietene” în cadrul lagărului socialist
şi în amândouă s-au întâmplat cam aceleaşi lucruri. De menţionat revolta populară din 1956 (curajoasa ridicare
a ungurilor împotriva regimului comunist, înăbuşită în sânge de către armata
sovietică) şi faptul că, după această dată, până în 1989 când amândouă i-au
înlăturat pe comunişti de la putere,
ungurii au avut conducători mai inteligenţi decât românii.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu