vineri, 13 septembrie 2013

CONVORBIRI CU ALEX. ŞTEFĂNESCU


Este vorba de cartea cu acelaşi titlu, apărută la Editura Allfa, în acest an, a cărei autoare este Ioana Revnic.  Nu e vorba de un interviu sau de un număr succesiv de interviuri în care autoarea, inteligentă şi documentată, pune întrebări, ale căror răspunsuri spontane le consemnează în caietul ei de reporter improvizat sau le înregistrează la un reportofon. Am dedus că întrebările au fost trimise pe rând, în scris, iar răspunsurile la ele au fost date tot în scris. Prin urmare şi întrebările şi răspunsurile au fost atent elaborate, ceea ce le dă mai multă consistenţă.
Cartea este interesantă, pentru că Alex. Ştefănescu este un om interesant. Interesant este puţin spus: este un critic literar valoros (cel mai valoros al momentului, cred eu), un scriitor talentat,  un individ carismatic, un tip sensibil, un om bun. Ştiam toate astea despre el, înainte  de-a citi cartea: i-am citit, cu desfătare, „Istoria literaturii române contemporane”, am citit cărţile lui de literatură, l-am văzut în emisiuni de televiziune, l-am ascultat la radio. Cartea ne dă prilejul să-l cunoaştem şi mai bine, pentru că Alex Ştefănescu e un tip sincer - aproape un exhibiţionist – şi un narcisist, de şi susţine contrariul.
Când citesc o carte, obişnuiesc să subliniez cu creionul unele consideraţii ale autorului (în cazul de faţă ale intervievatului),  inteligente, şocante sau care mi se aplică. Reproduc câteva:
·        Idealul, în literatură, este să fii unic, să nu semeni cu nimeni (sau să semeni cât mai puţin). Aş adăuga ceva,  ce cu siguranţă şi Alex. Ştefănescu a avut în vedere: unic, unic, dar bun.
·        ..un text literar există prin literatura lui, nu prin valori proprii altor domenii. Mi-a trebuit destul timp, înainte de-a citi cartea Ioanei Revnic, ca să înţeleg asta. Am avut tendinţa să fac, din bietele mele romane, monografii şi enciclopedii, în acelaşi timp.
·        Mulţi critici nu au talent literar. M-am convins că aşa stau lucrurile: în timp ce Istoria lui Alex. Ştefănescu se citeşte ca un roman, cea a altui critic, apărută după a lui, seamănă cu un manual şcolar de economie politică.
·        Scriitorii valoroşi sunt ca îngerii: n-au sex. Aici, Alex. Ştefănescu a vrut să spună că nu trebuie făcută diferenţa între scriitorii bărbaţi şi scriitorii femei. Alex. Ştefănescu e şi el un scriitor valoros, de sex masculin, iar sexul femeilor şi femeile frumoase, l-au preocupat încă din copilărie. O spune şi el, în glumă, dar nu  reuşeşte să ne păcălească. Eu nu i-o iau în nume de rău.
·        Cristian Tudor Popescu are pregătire de inginer. Este înzestrat cu talent literar, dar nu înţelege literatura. Sunt ingineri care au ajuns s-o înţeleagă, iniţiindu-se într-un alt mod de a gândi, neingineresc…Mi-ar face plăcere dacă ar nominaliza barem unul (în afară de Dostoievski). Alex. Ştefănescu critică şi alţi ingineri: pe Norman Manea (lipsit de talent), pe Bedros Horasangian (autor de romane plicticoase), pe Gabriel Chifu (un amator în materie de literatură). Mai vorbeşte de un inginer, care i-a omorât pisica, cu complexe faţă de literaţi. Sper că Alex. Ştefănescu nu are ceva cu inginerii, numai pentru că Gabriel Chifu, adus de Nicolae Manolescu la România literară, l-a obligat pe el să plece de acolo? Cineva ar putea crede asta.
·        Nichita Stănescu face vizibilă frumuseţea secretă a cuvintelor, nu a existenţei. Prin urmare, nu căutaţi un sens în toate poeziile lui. Savuraţi-le, şi atât!
·        Octavian Paler era un activist al PCR care voia să pară disident şi un ziarist care voia să pară scriitor. Eu cred că Octavian Paler a fost scriitor de adevăratelea. De ce i s-o fi pus lui Alex. Ştefănescu pata pe el, că doar nu a fost inginer? Nu cred în argumentele pe care le aduce în Convorbiri....
·        Adevăratul succes constă în clipa aceea fermecată când surprinzi pe cineva, de preferinţă un necunoscut, citind cu interes textul tău. Aceasta este esenţa succesului, aceasta este adevărata răsplată pentru un scriitor. M-a uns la inimă această afirmaţie. Până acum, aşteptam ca răsplata să vină de altundeva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu