joi, 17 octombrie 2013

CUGETĂRI


DESPRE PRIETENIE
·        Două persoane se împrietenesc atunci când se plac şi se stimează una pe alta.
·        Nu poţi fi prieten cu cineva dacă nu-l interesează ce faci sau dacă nu dă doi bani pe ceea ce faci.
·        A fi rudă cu cineva nu înseamnă, neapărat,  a fi şi prieten cu acea persoană..
·        Compania prietenilor ne face plăcere, pe cea a rudelor neprietene o suportăm.

DESPRE IUBIRE
  • Există mai multe iubiri. Convenienţele ne obligă la una singură.
  • Iubirile  le alegem cu inima şi le reprimăm cu mintea. Nu totdeauna inima ascultă de minte.
  • Iubirile reprimate rămân răni deschise.
DESPRE CĂSNICIE
  • Căsnicia poate fi: fericire, obişnuinţă, chin.
  • Oricum ar fi căsnicia, copiii, odată veniţi, te obligă s-o menţii.
  • Pentru ca o căsnicie să reziste este nevoie ca cei doi soţi să fie înarmaţi cu toate virtuţile şi să uzeze de ele. Un loc important trebuie să-l ocupe compromisul rezonabil.
  • Nimic nu este mai frumos decât doi soţi care îmbătrânesc împreună, în armonie.
DESPRE PATRIE
  • Patria este, în primul rând, ţara în care ne-am născut şi în care majoritatea oamenilor vorbesc aceeaşi limbă cu noi.
  • Patria poate fi şi acelor care s-au născut acolo şi vorbesc alte limbi, dacă vor ei.
  • De patrie ne leagă sentimente de ataşament pe care le încercăm mai ales atunci când ne întâlnim compatrioţii în afara ei, când asistăm la diferite competiţii inter-ţări sau dacă ne calcă vreun străin pe coadă.
  •  Din păcate, azi pare desuet să reciţi o poezie patriotică sau să intonezi un cântec din aceiaşi categorie. Însuşi cuvântul patriot este unul demodat.
  • Unii, demni de dispreţ, se ruşinează cu ţara lor şi, ajunşi în afara ei, le este genă să-şi decline naţionalitatea.
  • Cândva se murea pentru ţară gratis, azi se moare numai contra cost.
DESPRE SATUL SAU ORAŞUL NATAL
·        Locul în care ne-am născut se imprimă atât de puternic în subconştientul nostru, încât îl simţim şi dacă revenim în el cu ochii închişi.
·        Dacă acolo am respirat primul aer şi am văzut pentru prima dată lumina zilei şi  mai ales dacă acolo am trăit  şi cei şapte ani „de acasă” şi eventual următorii din viaţa noastră, îi rămânem datori până la moarte.
·        Aşa cum ne întrebăm, când ei nu mai sunt, dacă am făcut destul pentru părinţii noştri, tot aşa va trebui, la sfârşitul zilelor noastre, să ne întrebăm ce-am făcut pentru satul sau oraşul nostru natal.

DESPRE CREDINŢĂ
  • La originea credinţei oamenilor în fiinţe, aştri sau obiecte  cu puteri supranaturale a fost frica, nevoia de protecţie, nevoia de a găsi  explicaţii pentru  misterele naturii şi pentru rostul lor pe Pământ.
  • Unele credinţe, împărtăşite de un număr mare de oameni, au devenit religii.
  • În lume sunt o sumedenie de religii, cu sute de mii, milioane sau miliarde de credincioşi. Toţi susţin despre religia lor că este singura adevărată!
  • Există şi un număr mare de oameni care cred în ….nimic. Ei se numesc atei şi sunt convinşi, la rândul lor, că au dreptate.
  • Bunul simţ, definit ca „ceea ce este considerat ca fiind larg acceptat de majoritatea oamenilor”, ar trebui să fie o caracteristică a tuturor religiilor, credincioşilor şi necredincioşilor .
  • De ce nu şi o religie a bunului simţ?
DESPRE BUN SIMŢ VS. RELIGIE, PRELAŢI ŞI CREDINCIOŞI
Nu este de bun simţ:
·        să omori în numele religiei tale;
·        să-ţi impui religia cu orice mijloace;
·        să fii intolerant cu cei de altă credinţă;
·        să faci din credinţă o afacere;
·         să trăieşti  în huzur şi să nu te sfiieşti să-l afişezi;
·         să promovezi luxul şi  grandoarea;
·         să te calci în picioare ca să săruţi moaşte şi icoane, ca să iei apă sfinţită sau ca să înconjori o piatră.
·        etc…..

DESPRE POLITICĂ ŞI POLITICIENI
  • Politica este o femeie de moravuri uşoare; politicienii sunt copiii ei.
  • Drept urmare, politicienii sunt nişte bastarzi: n-au tată. Unii dintre ei se poartă ca şi cum n-ar avea nici mamă.
  • Politicienii sunt de două feluri: la putere şi în opoziţie. Noi îi plătim ca să se certe între ei.
  • Unii politicieni se străduiesc să rămână în istorie, alţii să se căpătuiască.
  • Se zice că fiecare naţiune are politicienii pe care îi merită, sau, cu alte cuvinte: Cum îi turcul îi şi pistolul.
  • Politicienii sunt un rău necesar.
Citeşte mai mult >>

luni, 7 octombrie 2013

LUCA (5)


 

Ieri am primit o scrisoare de la prietenul meu, bunicul lui Luca. M-am grăbit s-o deschid. Ce credeţi că conţinea plicul? Compunerea lui Luca, intitulată „Grig”. „Nepotul meu n-a vrut ca tu să aştepţi prea mult”, scria în biletul care a însoţit compunerea. Am citit-o pe nerăsuflate. Iat-o:
În fiecare noapte în care dormeam în casa de la ţară a bunicului, auzeam, înainte de-a adormi, un ţârâit  de greier. Îmi plăcea să-l aud. Era ca un cântec de leagăn. Adormeam mai uşor. Oricât l-am căutat, n-am reuşit să dau de el, până când, într-o dimineaţă, m-am trezit cu el în pat. Stătea pe pernă şi se uita la mine, iar din când în când, scotea câte un „cri”. L-am luat în mână. Nu s-a împotrivit.
- Tu eşti cel care mă adormi în fiecare seară? l-am întrebat.
- Cri, mi-a răspuns el.
Atunci n-am ştiut  cum să interpretez răspunsul lui. Mai târziu am descoperit că la fel ca şi Max, înţelege şi el tot ce-i vorbesc  şi că, la el, „cri” înseamnă „da”, iar „cri, cri” înseamnă „nu”.
Am devenit buni prieteni. De câte ori intru în camera mea, îmi iese în întâmpinare. Când citesc ceva, stă lângă mine. Am început să citesc cu voce tare. Sunt convins că reţine ceea ce citesc. Simţeam nevoia să-i pun un nume.
- Ţi-ar plăcea să te cheme Grig, l-am întrebat?
- Cri, mi-a răspuns el.
Ca să nu se plictisească, în timpul în care lipsesc eu, m-am gândit să-i aduc un greier de câmp, ca să-i ţină de urât. Am prins unul, l-am botezat Neculai, l-am dus în cameră şi i     l-am prezentat. N-a fost prea încântat de cunoştinţă,  iar până la următoarea mea  vizită, Neculai a dispărut. Punându-i lui Grig  tot felul de întrebări, ca să înţeleg ce s-a întâmplat, iar el răspunzându-mi cu „da” şi „nu”, am înţes că cei doi n-au reuşit să se înţeleagă, pentru că Neculai vorbea un dialect pe care el nu-l înţelegea şi apoi pentru că era cam necivilizat şi tăntălău. I-am spus că o să-i aduc altul, care sper să fie mai isteţ şi că el va trebui să-i înveţe dialectul şi să-l civilizeze.
Într-o zi, pe când mă chinuiam cu o problemă la matematică pe care mi-a dat-o bunicul, promiţându-mi că dacă o rezolv mă ia cu el la pescuit, Grig, plictisit, a adormit în penarul meu. Eu n-am observat până când, a doua zi, în timp ce eram în clasă, a începută să ţârâie de acolo. Întrebându-l de ce a făcu-o, mi-a răspuns –tot aşa, prin intermediul întrebărilor - că nu mai avea aer şi era pe cale să se sufoce. Toată lumea m-a acuzat că l-am dus în clasă intenţionat, ca să deranjez ora.
„Din nou, Luca ne dă alte explicaţii în legătură cu isprăvile lui”, mi-am zis. „Fabulează sau spune adevărul?” Dumnezeu ştie.

 

 
Citeşte mai mult >>