marți, 19 noiembrie 2013

COMOARA


De când eram copil, mă obsedează comorile, mai ales după ce am aflat că, demult, a fost ascunsă una pe un deal din satul meu natal. Am căutat-o, dar fără succes. Mult mai târziu – eram pensionar deja -, am scris un ciclu de trei romane a căror acţiune se învârte în jurul acelei comori, în speranţa că ar putea-o găsi unul din cititorii mei. Eu mă resemnasem, convins că atât cât voi mai trăi, n-o să am norocul să descopăr una. Dar n-a fost aşa: norocul a dat şi peste mine. Iată cum s-a întâmplat:
În această toamnă (2013), în timp ce săpam în grădina de la ţară, am scos la suprafaţă mai întâi o alună apoi încă una şi încă una şi din ce în ce mai multe. La un moment dat, am scos şi o nucă, după care a crescut şi numărul lor. Nucile erau amestecate cu alunele. Continuam să sap şi să scot fără întrerupere la suprafaţă alune şi nuci, nuci şi alune. Am chemat-o pe Ana să-i arăt minunea.
-   Ai dat peste depozitul de provizii al unor şoareci, mi-a spus ea.
În momentul acela, am pus cazmaua la o parte, m-am înarmat cu o mistrie, un cuţit, un făraş şi o măturică şi am început să sap după toate regulile arheologiei, preocupat să descopăr tunelul de acces al şoarecilor, dormitorul lor şi magazia de alimente. Din păcate era prea târziu: fără să-mi dau seama am distrus tunelul şi dormitorul şi ceea ce am găsit a fost ultima parte din depozit. Am umplut cu nucile şi alunele găsite, un lighenaş. Mi-am întrerupt săpatul ca să le număr. N-o să vă vină să credeţi: au fost, rotund, 100 (o sută) de nuci şi 600 (şase sute) de alune!!!!! O adevărată comoară! Un record demn de Guiness Book. Le-am încercat: erau bune, dar insuficient de coapte (uscate), la fel cu cele culese de noi din alun respectiv nuc, imediat după recoltare. Le-am spălat şi le-am lăsat să se „împlinească”. Apreciez că după circa o lună vor fi foarte bune.
După terminarea acestor operaţiuni, pe când mai eram încă la ţară, apoi pe drumul de întoarcere şi, în cele din urmă, acasă, am încercat să răspundem la câteva întrebări pe care ni le-a ridicat această descoperire:
1.      Cum au transportat şoarecii nucile şi alunele în depozit? Distanţele între depozit şi nuc, respectiv între  depozit şi alun sunt amândouă de aproximativ 10 m; atât alunele cât şi nucile sunt prea mari ca să poată fi transportate în gură, de nişte fiinţe relativ mici (5-6 cm); ca să transporte singur întreaga cantitate, un şoarece ar fi trebuit să parcurgă, dus-întors, 14 km!
2.      Cum au săpat şoarecii galeriile? Nu se vede unde au depozitat pământul scos! În timp ce cârtiţele îl scot la suprafaţă şi fac muşuroaie, pământul scos de ei nu se vede nicăieri, deşi în vara care a trecut grădina era plină de găuri!
3.      Nu se inundă aceste galerii când plouă? Nu există riscul să se înece puii? (cea găsită de mine era la o adâncime de doar 20 cm)
4.      Cum sunt organizate familiile de şoareci? Cine comandă? Cine munceşte? Cum se împart proviziile?
   Acasă, am început să ne documentăm. Ne-a mirat numărul mare de specii de şoareci care trăiesc în natură, sapă galerii şi adună provizii pentru iarnă: şoarecele de câmp sau  pământ, şoarecele de pădure, şoarecele scurmător, şoarecele pitic. După descriere şi după dimensiunile găurilor observate la suprafaţă, şi din câte mi-i amintesc, înclin să cred că, în cazul nostru, e vorba de şoarecele de câmp. Am aflat că sunt extrem de prolifici: se înmulţesc de 5-6 ori pe an, şi aduc pe lume, de fiecare dată, câte 5-6 pui. Vestea bună e că trăiesc doar un an. La 3-4 ani au loc invazii şi pot produce pagube foarte mari. Îi vânează păsările răpitoare, printre care şi ciuful de pădure. Ciufii ne vizitează în fiecare toamnă şi rămân peste zi în nucul nostru, iar după ce acesta îşi leapădă frunzele, în gutui, ultimul care-şi pierde podoaba verde. Am numărat şi 12 ciufi în acelaşi pom! Sub pomi, în ingluviile lor (resturi nedigerate pe care le regurgitează), am găsit multe rotocoale de păr de şoareci. Ei înghit şoarecii întregi, iar în guşă (sau stomac) le dizolvă carnea şi oasele, iar părul, care păstrează forma lor, îl regurgitează. Cred că numai datorită lor şoarecii nu ne-au ros tot ce avem la ţară. E adevărat că atunci când au intrat în magazie sau cămară, ne-am luptat şi noi cu ei.
         Pe cât sunt şorecii de simpatici în filmele de desene animate, pe atât sunt de antipatici în realitate.
Scormonind pământul
Alune şi nuci
Destindere

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu