marți, 21 ianuarie 2014

ANDREI PLEŞU PREŞEDINTE (ULTIMUL EPISOD)




 

Se spune despre naţiuni că au conducătorii pe care îi merită. Categoric, românii nu-l merită încă pe ANDREI PLEŞU, sau pe altcineva de talia lui, ca preşedinte!

La sfârşitul acestui TEST, vă mulţumesc tuturor celor care aţi votat pentru candidatura lui Andrei Pleşu la înalta demnitate în stat şi aţi înţeles că preşedintele trebuie să fie un intelectual şi nu un marinar sau altceva,  că trebuie să fie un om cult, paşnic şi de treabă, nu unul pătimaş şi pus tot timpul pe harţă. Din păcate aţi fost puţini.  Câţiva aţi fost împotrivă, iar majoritatea v-aţi abţinut. Poate că dacă în afară de opţiunile „Îmi place” şi „Nu-mi place” ar fi fost şi „Nu ştiu. Nu mă interesează” aţi fi votat şi cei care v-aţi abţinut. Dacă am fi reuşit să extindem textul la scară naţională - asta a depins numai de dumneavoastră – poate că rezultatele ar fi fost aceleaşi: ar fi predominat cei care nu doresc sau nu îndrăznesc să se implice, lăsându-i pe alţii, mult mai puţini, să decidă în locul lor. În situaţia asta nu vor avea dreptul să se plângă de preşedintele cu care vor fi pricopsiţi şi nici de alte belele pe care vor fi obligaţi să le suporte, aruncate asupra lor de o mână de oameni nepricepuţi sau rău intenţionaţi.

În final, sper că această campanie să fie preluată de alţi exponenţi ai Societăţii Civile, cu posibilităţi mai mari şi cu mai multă pricepere decât am avut eu. Doamne ajută!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu