luni, 28 aprilie 2014

UN ROMAN DOCUMENT





Între anii 1950-1954, am fost elev la Cluj. Tot atunci, trăia acolo, lucra şi suferea Lucian Blaga. N-am avut fericirea să-l cunosc, să-l aud şi nici barem să-l văd. Am vrut ca asta să nu se întâmple şi eroilor cărţii la care lucrez, a cărei acţiune se petrece în capitala Ardealului, în aceiaşi perioadă. Documentându-mă în legătură cu marele poet şi filozof, am dat peste romanul său, „Luntrea lui Caron, despre care, când am aflat că a fost scris în clandestinitate şi că a putut fi tipărit abia după Revoluţie, că este, într-un fel, autobiografic şi că se referă la anii de instaurare a dictaturii proletariatului în ţara noastră,  m-am hotărât să-l procur şi să-l citesc. Nu m-au descurajat afirmaţiile lui Nicolae Manolescu şi Alex Ştefănescu, din istoriile lor literare, primul susţinând  că este un roman ratat, cu carenţe stilistice, iar cel de al doilea că de fapt  nici nu este roman, ci doar poezie povestită, şi nici atenţionarea lui Sorin Lavric, dintr-un articol apărut în „România Literară”, că s-ar putea să abandonez cartea  doar după câteva pagini citite.
Citeşte mai mult >>