LEGENDELE BĂNIŞORULUI: UN BĂNIŞOREAN LA POARTA RAIULUI

Nu de mult, s-o prezentat la porţile Raiului unul din oamenii de samă ai satului nostru, care tocmai murise. Spre mirarea lui toţi cei cu paşaport de Rai, cum ave şi el, erau lăsaţi să intre, numai românii erau ţânuţi la poartă şi formau acolo o coadă mare.

-   Ce să întâmplă aici? a întrebat el pă unul care stătea la coada aceea.

-   Ni s-o spus că satele cu români de aici din Rai sunt toate pline, că s-o făcut unul nou, dar că încă nu-i gata.

-   Ce mai trăbuie făcut la el?

-   Îi trăbuie dat un nume. Toţi care aşteptăm aici am propus câte unul, da Sfântu’ Petru   n-o fost de acord. Du-te de propune şi dumneata, poate îi ave mai mult noroc!

Consăteanul nostru s-o dus la poartă, l-o găsât acolo pe Sfântu' Petru, l-o salutat, o spus cum îl cheamă şi că are şi el de făcut o propunere, de cum să fie numit satul cel nou.

-   Care-i aceea? l-a întrebat Sfântu’.

-   Bănişor, satul din care vin eu, i-a răspuns omul.

-   De ce crezi tu că merită satul tău ca un sat din Rai să-i poarte numele?

-   Apoi, Sfinte Petre, el are mai multe merite. Mai întâi de tăte, îi vechi tare: sunt 800 de ani de când s-o scris despre el, dar el o fost înfiinţat cu mulţi ani înainte, nimeni nu ştie câţi. Apoi, noi credem că el o fost şi creştin din tătdeauna, pântru că la puţân timp după ce s-o înfiinţat, am aflat că în sat o fost şi biserică, apoi ea o fost pomenită în toate recensămintele care s-or făcut de-a lungul veacurilor.

-   Ştii câte biserici or fost în satul vostru?

-   Noi ştim de tri: prima o fost ce de acum 800 de ani, din lemn, acoperită cu paie, a doua  de acum 500 de ani, tot din lemn dar acoperită cu şindrilă şi ultima, cea de acum, veche de 120 de ani,  făcută din cărămidă şi acoperită cu tablă.

-   Aşa e. Ştim şi noi de bisericile astea şi mai ştim că pă ultima din lemn aţi dărâmat-o, în loc s-o ţâneţi  ca o dovadă a credinţei voastre vechi, aţi vândut-o şi din lemnele ei şi-o făcut grajd cel ce o cumpărat-o. Am dreptate?

-   Ai, Sfiinţia Ta. Am fost proşti şi nu ne-am dat sama de ce greşeală facem.

-   Mai mult, lângă biserica aceea era un ţinţirim, în care au fost îngropaţi şi popii care au slujit la biserica voastră. C-aţi făcut cu el?

-   L-am lăsat acolo, Prea Sfinte.

-   Aţi lăsat acolo numai morţii, nu şi crucile care însămnau mormintele. Acum nu să mai vede nimic, lumea nici nu mai ştie că a fost acolo şi cimitir.

-   Ne pare rău.

-   Da, vă pare rău, dar nici de cimitirul cel vechi din sat nu aveţi grijă. Cad cucile acele de lemn de la morminte  şi le daţi foc sau le lăsaţi să putrezească. Aveţi grijă numai de prunii de acolo, ca să aveţi din ce face pălincă. De ce nu vă respectaţi morţii? Ce fel de creştini sunteţi?

-   Suntem buni creştini, Sfinţia Ta. Am reparat biserica, am pictat-o pă dinăuntru şi pă din afară,  i-am făcut turn şi acoperiş nou, am făcut un altar de vară în curte, am făcut în sat mai multe răstigniri şi câteva troiţe. Avem un cimitir nou, cu cruci de fier sau de piatră.

-   Am văzut tăte astea şi ne-am bucurat. Dar de ce nu aveţi grijă şi de răstignirile cele vechi de lemn pă care le lăsaţi şi pă ele să putrezască. De ce nu respectaţi ce au făcut oamenii dinaintea voastră? Nu vă gândiţi că dacă procedaţi aşa nici cei de după voi nu vor avea griijă de tot ce-aţi făcut?

-   Nu ne-am dat sama, Sfinţia Ta.

-   Şi nu numai cu cele creştine v-aţi purtat aşa. Dărâmaţi tot ce-i vechi, ca şi cum aţi vrea să dovediţi că tot ce-i în satul vostru vi să datorează numai vouă, cei din ultimii o sută de ani.. Aţi dărâmat şcoala cea veche din lemn, primăria veche, casa lui Szabo, casele evreilor, casa şcolii, casele cele vechi ale oamenilor din sat.

-   Le-am dărâmat că nu mai erau bune la nimic, Sfinţia Ta.

-    Ar fi fost bune dacă le-aţi fi reparat. Aţi fi putut face în ele un muzeu, că nu aveţi aşa ceva în sat.

-   Am făcut două şcoli noi, de când am dărâmat-o pă cea din lemn, am făcut primărie nouă, am făcut dispensar medical, sedii pântru poliţie şi poştă şi oamenii din sat şi-or făcut o mulţâme de case noi. Am făcut pod păstă Valea Banului şi am început să asfaltăm uliţâle din sat.

-   Ştim, şi vă lăudăm pântru toate astea,dar, încă odată: trăbuie să aveţi grijă şi de ce-i vechi, de istoria satului, de memoria oamenilor dinaintea voastră. Respectându-i pă cei vechi şi ce au făcut ei, vă respectaţi pă voi. Arătaţi lumii că părinţii şi bunicii voştri n-au fost nimeni pă acest pământ şi că pă lângă faptul că v-au făcut pă voi, au făcut multe altele. Ei sunt aici în cer şi îi doare să vadă că nu-i respectaţi destul.

-   Ai dreptate Sfinţia Ta. Oi face în aşa fel ca să ajungă la cei din sat ce mi-a spus Preasfinţia Ta acum. Dar, cu numele satului acesta din Rai, cum rămâne?

-   Apoi i-om da numele de Bănişor pântru că, ori cum, cu toate greşelile voastre, aţi făcut mai mult decât alte sate din care sunt cei care aşteaptă acum la poartă. Ţân samă şi că mai mulţi oameni de la voi din sat s-or jertfit în cele două războaie mondiale şi că le-aţi făcut monumente, că oamenii sunt credincioşi şi că la sărbători, mai ales la Sfântă Mărie,  biserica din sat îi plină, că oamenii sunt harnici şi satul arată tăt mai bine pă măsură ce trece timpul.