În dealul
Majarului de la noi din sat, să zâce că-i ascunsă o comoară. Vreau să vă spun
cine, când şi de ce or ascuns-o acolo şi ce-or păţât cei de or căutat-o.
Era pă vremea
când principe al ţării Ardealului era Gheorghe Rakoczi II. Cu o sută de ani
înainte, turcii i-or bătut pă unguri, or scos Ardealul de sub stăpânirea lor,
dar l-or obligat să le plătească tribut, haraci cum îi zâceau turcii. Rakoczi n-o
mai vrut să-l plătească, iar turcii or vrut să-l pedepsască pântru asta. Or
vinit cu oaste păstă el, or avut loc mai multe bătălii pă care Rakoczi le-o
pierdut pă tăte, iar în ultima dintre ele o el o fost rănit şi obligat să să
retragă în cetatea Oradea.
Cetatea Oradea
era aşezată pă o insulă pă Crişul Repede. În cetate era o catedrală catolică şi
sediile Episcopiei Catolice şi a Capitlului Episcopiei. Capitlul era format din
slujitori ai Episcopiei, popi şi altfel de slujbaşi, care să numeau canonici.
Aceştia, temându-se că turcii or ajunge
şi la Oradea şi or să cucerească
cetatea, ceea ce s-a şi întâmplat până la urmă, or vrut să-şi pună banii şi
lucrurile de preţ la adăpost. S-or sfătuit cu principele, care le-o
propus să le ducă pă o moşie a sa din satul Bănişor, comitatul Crasna. Acolo el
primise, în dar de la tatăl lui, un deal care să numea Majar. În dealul acela
era o pivniţă mare cu o intrare ascunsă,
numai bună pântru a pune în ea, la fereală, comoara. Canonicii s-or învoit şi or trimăs şi ascuns
acolo averea lor alcătuită din buţi pline cu bani şi podoabe din aur şi argint.
Gheorghe
Rakoczi II o murit în cetate, înainte ca ea să fie cucerită de turci. După ce
or cucerit-o, turcii or înfiinţat un paşalâc, cu capitala la Oradea, din care
făcea parte şi Bănişorul. Timp de 32 de ani, cât satul nostru a fost sub
stăpânire turcească, nimeni n-o s-o atins de comoară. Abia după ce austriecii
i-or învins pă turci, şi-or pus ei stăpânire pă Ardeal, Capitlul a o cerut
urmaşilor lui Gheorghe Rakoczi II să le înapoieze comoara. Aceştia s-or opus,
şi atunci, Episcopia Catolică din
Oradea, la rugămintea canonicilor, o
aruncat un blăstăm asupra celor care or îndrăzni să să atingă de ea fără voia
Capitlului. Din cauza acestui blăstăm, nimeni până astăzi n-o fost în stare să
pună mâna pă comoară. Urmaşii familiei Rakoczi s-or stins şi or dus cu ei pă
lumea cealaltă şi secretul ascunzătorii comorii.
În urmă cu 140
de ani, nişte oameni, n-am aflat cine or fost ei, or cerut aprobare de la
conducerea comitatului Sălaj, din care făcea parte Bănişorul, s-o caute. Or
primit aprobarea, or scotocit tot dealul, dar n-or dat de urma comorii.
După ei, un
profesor pensionar de la Oradea s-o mutat în Bănişor numai ca să caute şi să
găsască comoară. El aflase multe lucruri despre ea din documente şi o luat
parte şi la căutarea ei de către Capitlu. O căutat-o şi sângur, fără s-o găsască, până ce Dumnezău
l-o luat pă lumea cealaltă.
Mai aproape de zâlele noastre, or vrut să deie
de ea nişte prunci, de aici din sat. Ei or aflat că în anume nopţi din an, în
locurile unde sunt îngropate comori să arată nişte flăcări. S-or dus pă deal în noaptea de Sfântu’ Ilie să le vadă. N-or văzut
nimic, pântru că i-o apucat pă deal o furtună groaznică, de era să-şi lase
oasele acolo. Înainte de asta, ei or descoperit pă deal buşteanul unui copac mare, străin, de-i zâce sicomor,
care, după socotelile lor, a fost sădit acolo în anul când o fost îngropată comoara, ca să
însemne locul. Unul dintre pruncii aceia, când s-o făcut mare, o scris o carte
despre cum or căutat ei comoara.
A urmat apoi un
om de aici din sat, de-i zâce Alupului, proprietarul
locului unde o fost sicomorul, şi unde pruncii cei de care am pomenit mai
înainte credeau că s-ar afla şi comoara. El, împreună cu feciorii lui, or scos
buşteanul sicomorului din pământ, după care or continuat să sape, convinşi că
vor da de comoară. Dar s-o întâmplat ca în povestea aceea cu Meşterul Manole:
ce săpau zâua să surpa noaptea. Ei însă, s-or încăpăţânat s-o caute: or dat
mereu pământul surpat la o parte şi or continuat să sape, până ce, în plină zî,
un părete a gropii s-o surpat şi l-o prins sub el pă tatăl feciorilor. L-or
scos de acolo mort. Această tragedie a întărit convingerea că acea comoră-i blăstămată
şi nimeni n-o mai căutat-o. Dar ea există şi îşi continuă somnul în pântecele
Dealului Majar din satuʹ nostru.