Pe data de
15.08.2016, mi-am lansat şi la Bănişor, satul meu natal, romanul „Poate îngerii”.
Prezentarea cărţii, din partea Editurii Caiete Silvane din Zalău unde a apărut
cartea, au făcut-o domnii Daniel Săuca şi Daniel Hoblea.
Despre toate cărţile mele a vorbit doamna Emilia Cadar. Eu, am prezentat „distincţiile”
obţinute de carte şi câteva dintre aprecierile la adresa ei. .
Citez din prefaţa cărţii, scrisă de domnul Marcel Lucaciu, scriitor.
„Poate îngerii e un roman captivant, scris cu multă vervă şi multă fineţe.
Impresionează, în cele douăzeci de capitole, crearea atmosferei de epocă,
atenta descriere a unor interioare (biblioteca lui Goga) sau peisaje (cascada
Vălul Miresei din satul Răchiţele), excelenta construcţie a dialogurilor ce
par, unele dintre ele, veritabile interviuri (memorabil, în acest sens, este
dialogul pe tema credinţei dintre tatăl lui Adrian şi Cornel). Personajele
cărora scriitorul a reuşit să le dea viaţă (Adrian, Cornel, Lia) sunt bine
conturate, au un limbaj aparte şi o viziune existenţială ce le singularizează.”
Cenaclul Literar AntiM din Bucureşti a declarat romanul
„Poate Îngerii”: Cartea Anului 2015.
Citez din aprecierile unor membrii ai
cenaclului la adresa cărţii:
Camelia Obreja (preşedinta Cenaclului Literar AntiM): „Cartea este, în
mare parte, un omagiu adus locurilor şi oamenilor de seamă din partea de vest a
ţării, în principal din domeniul literaturii. Este prezentată o scurtă perioadă
din viaţa personajului principal, cea mai tumultuoasă din viaţa oricui:
trecerea de la adolescenţă la maturitate.
Coperta cărţii este atractivă, bine lucrată, aşa cum este
şi interiorul ei. Nici nu e de mirare din moment ce cartea apare cu sprijinul
Centrului de Cultură şi Artă a Judeţului Sălaj.
Alexandra Vişan (cronicar
literar, colegă de cenaclu): „Să nu ceri niciodată poeţilor să fie exacţi! Ei au dreptul să vadă lumea
altfel decât ceilalţi muritori!”
“Această profesiune de credinţă încredinţată hârtiei
de către prozatorul Artemiu Vanca pare a fi cheia de boltă a descifrării
înţelesurilor romanului atât de inspirat intitulat „Poate îngerii”.
Din această perspectivă, încă de la primele pagini,
cartea atrage cititorul prin măiestria îmbinării dintre realităţile istorice
ale „obsedantului deceniu” , culoarea locală dată de descrierea satelor şi
peisajelor ardeleneşti, viaţa adolescenţilor însetaţi de cultura autentică din
epoca proletcultismului şi povestea de dragoste aproape shakesperiană trăită de
cei doi protagonişti principali, Andrei şi Lia.
Firescul
dialogurilor, umorul şi verva cu
care sunt povestite unele episoade, ritmul alert al acţiunii îşi găsesc
contraponderea în sensibilitatea descrierilor de natură, în seriozitatea cu
care sunt tratate preocupările religioase, literare sau politice ale eroilor
romanului.”
Liviu Zamfirescu (scriitor, coleg de cenaclu): „Mărturisesc că am citit
cartea (romanul) cu plăcere, pe alocuri cu interes, fiind vorba de CREDINŢĂ,
IUBIRE, GÂNDURI, VISE, SPERANŢE, POLITICĂ, ISTORIE, LITERATURĂ, de tot ceea ce,
într-un fel sau altul, include viaţa…
În altă ordine de idei, cred că ar fi trebuit acordată mai
mare atenţie corecturii efectuată de editură.
Mihai Gheorghiu (scriitor, coleg de cenaclu): „Cartea este bine venită,
atât pentru cei care n-au aut ocazia să fie contemporani cu cea mai neagră
perioadă din istoria comunismului în
România, cât şi pentru cei ce au trăit mai mult sau mai puţin implicaţi
acei ani, pe care în nici un caz nu trebuie şi nu avem voie să-i dăm uitării.
Autorul ţese cu măiestrie o frescă alcătuită din imagini şi
aspecte ale anilor respectivi, firul
conducător fiind o poveste sinceră de iubire, între Adrian şi Lia, dar şi un
model de reală camaraderie între Adrian şi colegul său, Cornel.”
Vintilă
Anastasescu ( scriitor, coleg de cenaclu):
„Toate atributele scriiturii sale (ale autorului n.n.) sunt subordonate
credinţei în bine, în iubire, dreptate şi adevăr, şi implicit , prin aceasta, Creatorului
Universului. Întreaga naraţiune este strâns legată, într-un tot unitar, în
cinstirea şi apărarea cu puterile de
care dispune autorul, a tradiţiilor, datinilor şi obiceiurilor strămoşeşti.”
Asociaţia „Promoţia Mecanicii 1961”, în care ne-am
constituit foştii colegi de facultate, a declarat cartea: Isprava Anului 2015. Citez din recenzia făcută cărţii de colegul Adrian Popa, apărută în revista„Mecanicii’61”, publicaţie lunară a
Asociaţiei:
„Scrisul tău a devenit unul al unui profesionist. Legi
cu măiestrie diverse povești frumoase într-o structură epică unitară, purtându-ți
eroii principali (în cazul de față Adrian, Lia și Cornel) pe un traseu bine
încadrat în epocă, cu repere taman bune de exploatat pentru economia cărții
(„Întâlnire cu diavolul”, „La Castel”), folosești – cu știință sau fără știință
– fenomenologia narativă (mai des întâlnită la autorii de romane istorice,
punând aceasta pe seama strădaniei tale „ca în paralel cu acțiunea principală,
să dau informații atât despre epocă, cât
și despre locurile pe unde îmi plimb personajele”). Cât despre descrierea
peisajelor întâlnite, convingi cititorul că le-ai văzut cu ochii tăi, că
potecile acelea din Apuseni au fost bătute de pașii tăi. Sunt și alte feluri de
„informații” care au necesitat o documentare serioasă (cum e cazul cu cele
privind viața și opera lui Lucian Blaga, despre Octavian Goga și altele). Aduci
în firescul narării a ceea ce li se întâmplă eroilor matale, eseuri literare
despre poezia marilor Arghezi sau Blaga, dar și despre poezia lui Maiakovski.
Uite-așa se scrie un roman!
La atu-urile matale
scriitoricești, aş mai adăuga prezentarea grafică a cărții. Faptul că ai simțit
umărul unor editori, reprezintă pasul mare de la „samizdat”-ul primelor cărți
tipărite. Mai mult, „POATE ÎNGERII” (îmi mărturiseai că titlul ţi-a fost sugerat
de editori; ei bine, n-au greșit!), are o prefață scrisă la modul profesionist
de domnul Marcel Lucaciu, bănuiesc, un co-sălăjean de-al matale.”
Ana Vanca, soţia mea, a descifrat
corect mesajele principale pe care am vrut să le transmit prin intermediul
acestui roman:
- Se poate muri din dragoste şi atunci când iubeşti
şi eşti iubit, vinovaţi fiind orgoliul exagerat şi lipsa de comunicare.
- În Comunism, nu toţi românii au stat cu capul
plecat.
- Fiecare dintre noi crede în Dumnezeu în felul lui sau,
cu alte cuvinte, fiecare avem o „Religie de uz personal”.
Imagini de la lansare:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu