LANSARE DE CARTE LA BĂNIŞOR

Pe data de 15.08.2016, mi-am lansat şi la Bănişor, satul meu natal, romanul „Poate îngerii”. Prezentarea cărţii, din partea Editurii Caiete Silvane din Zalău unde a apărut cartea,   au făcut-o domnii Daniel Săuca şi Daniel Hoblea. Despre toate cărţile mele a vorbit doamna Emilia Cadar. Eu, am prezentat „distincţiile” obţinute de carte şi câteva dintre aprecierile la adresa ei. .

 Citez din prefaţa cărţii,  scrisă de domnul Marcel Lucaciu, scriitor.

„Poate îngerii e un roman captivant, scris cu multă vervă şi multă fineţe. Impresionează, în cele douăzeci de capitole, crearea atmosferei de epocă, atenta descriere a unor interioare (biblioteca lui Goga) sau peisaje (cascada Vălul Miresei din satul Răchiţele), excelenta construcţie a dialogurilor ce par, unele dintre ele, veritabile interviuri (memorabil, în acest sens, este dialogul pe tema credinţei dintre tatăl lui Adrian şi Cornel). Personajele cărora scriitorul a reuşit să le dea viaţă (Adrian, Cornel, Lia) sunt bine conturate, au un limbaj aparte şi o viziune existenţială ce le singularizează.”

Cenaclul Literar AntiM din Bucureşti a declarat romanul „Poate Îngerii”: Cartea Anului 2015. Citez din aprecierile  unor membrii ai cenaclului la adresa cărţii:

Camelia Obreja (preşedinta Cenaclului Literar AntiM): „Cartea este, în mare parte, un omagiu adus locurilor şi oamenilor de seamă din partea de vest a ţării, în principal din domeniul literaturii. Este prezentată o scurtă perioadă din viaţa personajului principal, cea mai tumultuoasă din viaţa oricui: trecerea de la adolescenţă la maturitate.

Coperta cărţii este atractivă, bine lucrată, aşa cum este şi interiorul ei. Nici nu e de mirare din moment ce cartea apare cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă a Judeţului Sălaj.

Alexandra Vişan (cronicar literar, colegă de cenaclu): „Să nu ceri niciodată poeţilor să fie exacţi! Ei au dreptul să vadă lumea altfel decât ceilalţi muritori!”

   “Această profesiune de credinţă încredinţată hârtiei de către prozatorul Artemiu Vanca pare a fi cheia de boltă a descifrării înţelesurilor romanului atât de inspirat intitulat „Poate îngerii”.

   Din această perspectivă, încă de la primele pagini, cartea atrage cititorul prin măiestria îmbinării dintre realităţile istorice ale „obsedantului deceniu” , culoarea locală dată de descrierea satelor şi peisajelor ardeleneşti, viaţa adolescenţilor însetaţi de cultura autentică din epoca proletcultismului şi povestea de dragoste aproape shakesperiană trăită de cei doi protagonişti principali, Andrei şi Lia.

    Firescul dialogurilor, umorul şi verva cu care sunt povestite unele episoade, ritmul alert al acţiunii îşi găsesc contraponderea în sensibilitatea descrierilor de natură, în seriozitatea cu care sunt tratate preocupările religioase, literare sau politice ale eroilor romanului.”

Liviu Zamfirescu (scriitor, coleg de cenaclu): „Mărturisesc că am citit cartea (romanul) cu plăcere, pe alocuri cu interes, fiind vorba de CREDINŢĂ, IUBIRE, GÂNDURI, VISE, SPERANŢE, POLITICĂ, ISTORIE, LITERATURĂ, de tot ceea ce, într-un fel sau altul, include viaţa…

În altă ordine de idei, cred că ar fi trebuit acordată mai mare atenţie corecturii efectuată de editură.

Mihai Gheorghiu (scriitor, coleg de cenaclu): „Cartea este bine venită, atât pentru cei care n-au aut ocazia să fie contemporani cu cea mai neagră perioadă din istoria comunismului în  România, cât şi pentru cei ce au trăit mai mult sau mai puţin implicaţi acei ani, pe care în nici un caz nu trebuie şi nu avem voie să-i dăm uitării.

Autorul ţese cu măiestrie o frescă alcătuită din imagini şi aspecte ale anilor respectivi,  firul conducător fiind o poveste sinceră de iubire, între Adrian şi Lia, dar şi un model de reală camaraderie între Adrian şi colegul său, Cornel.”

Vintilă Anastasescu ( scriitor, coleg de cenaclu): „Toate atributele scriiturii sale (ale autorului n.n.) sunt subordonate credinţei în bine, în iubire, dreptate şi adevăr,  şi implicit , prin aceasta, Creatorului Universului. Întreaga naraţiune este strâns legată, într-un tot unitar, în cinstirea şi apărarea cu puterile  de care dispune autorul, a tradiţiilor, datinilor şi obiceiurilor  strămoşeşti.”

Asociaţia „Promoţia Mecanicii 1961”, în care ne-am constituit foştii colegi de facultate, a declarat cartea: Isprava Anului 2015. Citez din recenzia făcută cărţii de colegul Adrian Popa, apărută în revista„Mecanicii’61”, publicaţie lunară a  Asociaţiei:

„Scrisul tău a devenit unul al unui profesionist. Legi cu măiestrie diverse povești frumoase într-o structură epică unitară, purtându-ți eroii principali (în cazul de față Adrian, Lia și Cornel) pe un traseu bine încadrat în epocă, cu repere taman bune de exploatat pentru economia cărții („Întâlnire cu diavolul”, „La Castel”), folosești – cu știință sau fără știință – fenomenologia narativă (mai des întâlnită la autorii de romane istorice, punând aceasta pe seama strădaniei tale „ca în paralel cu acțiunea principală, să dau informații atât despre epocă,  cât și despre locurile pe unde îmi plimb personajele”). Cât despre descrierea peisajelor întâlnite, convingi cititorul că le-ai văzut cu ochii tăi, că potecile acelea din Apuseni au fost bătute de pașii tăi. Sunt și alte feluri de „informații” care au necesitat o documentare serioasă (cum e cazul cu cele privind viața și opera lui Lucian Blaga, despre Octavian Goga și altele). Aduci în firescul narării a ceea ce li se întâmplă eroilor matale, eseuri literare despre poezia marilor Arghezi sau Blaga, dar și despre poezia lui Maiakovski. Uite-așa se scrie un roman!

La atu-urile matale scriitoricești, aş mai adăuga prezentarea grafică a cărții. Faptul că ai simțit umărul unor editori, reprezintă pasul mare de la „samizdat”-ul primelor cărți tipărite. Mai mult, „POATE ÎNGERII” (îmi mărturiseai că titlul ţi-a fost sugerat de editori; ei bine, n-au greșit!), are o prefață scrisă la modul profesionist de domnul Marcel Lucaciu, bănuiesc, un co-sălăjean de-al matale.”

Ana Vanca, soţia mea, a descifrat corect mesajele principale pe care am vrut să le transmit prin intermediul acestui roman:

• Se poate muri din dragoste şi atunci când iubeşti şi eşti iubit, vinovaţi fiind orgoliul exagerat şi lipsa de comunicare.
• În Comunism, nu toţi românii au stat cu capul plecat.
• Fiecare dintre noi crede în Dumnezeu în felul lui sau, cu alte cuvinte, fiecare avem o „Religie de uz personal”.

 Imagini de la lansare: