joi, 27 aprilie 2017

JURNAL DE ENERGETICIAN. TURCENI 1986

PREFAŢĂ

Termocentrala Turceni a fost proiectată să aibă o putere instalată de 2640 MW, cu 8 blocuri de câte 330 MW fiecare, cu cazane de 1035 t/h fabricaţie Vulcan Bucureşti şi turbine de 330 MW de fabricaţie IMG Bucureşti.  Până în 1986, au fost puse în funcţiune şase blocuri, prin urmare puterea instalată în acel an era de 1980 MW. De reţinut această putere pentru a o compara cu cea zilnică cu care am reuşit să funcţionăm noi, în acel an.
În martie 1985, am fost detaşat, mai mult obligat decât de bună voie,  de la Rovinari, unde eram şef Serviciu Programare, la Turceni, pe funcţia director tehnic. Familia mi-a rămas la Târgu Jiu, iar eu  făceam   săptămânal naveta la Turceni.  Detaşarea mea s-a transformat în transfer, echivalent cu o condamnare la muncă silnică, prin Decretul de militarizare a Sistemului Energetic din 1985. „Detenţia” la Turceni  a durat în total un an şi o lună. În tot acest interval de timp mi-am făcut datoria, dar am fost şi animat de dorinţa de a scăpa de acolo şi a mă întoarce la familie şi de a face şi altceva decât a-mi toca nervii şi sănătatea în uzină, muncind de dimineaţa până seara şi uneori şi noaptea, într-un mediu infernal,
 M-am angajat faţă de mine să însemnez evenimentele zilnice, atâtea câte încap pe o pagină de agendă, ca să las o dovadă despre ce se întâmpla în uzină atunci, despre cum trăiam şi cum eram trataţi. Am trebuit, uneori,  să fac un efort serios ca să-mi respect angajamentul.  Am făcut asta şi în anii 1983, 1984,  la Rovinari. Sper să fi reuşit să redau atmosfera de iad în care trăiam şi lucram.
În 1986, director al termocentralei era Berş Florea, detaşat  de la Termocentrala Mintia, apoi, ca şi mine, transferat aici,  prin Decret. Familia i-a rămas la Deva, pe care o vizita atunci când i se permitea s-o facă.  El l-a înlocuit pe Vaida Victor, fost director comercial la IE Rovinari, implicat pe nedrept la Turceni în avarierea unui generator şi demis din funcţie apoi trimis în judecată împreună cu alţi şase ingineri şi tehnicieni.  Eu i-am luat locul lui Dumitru Stoian, cu care am fost coleg la Işalniţa şi a cărui vină era că obosise şi nu mai dădea satisfacţie. Se proceda cu noi la fel cum se proceda cu caii de poştă, în secolul trecut: se înlocuia un director obosit cu unul care a avut timp să se odihnească. Se aştepta, de fiecare dată, ca noii directori să facă minuni, ori lucrul acest nu s-a întâmplat nici atunci când au fost aduşi cei mai buni oameni din sistem, cum avea să fie, de exemplu, cazul doctorului inginer Florea Bereş.
Nu eram supermani, aveam fiecare limitele noastre fizice şi profesionale, aveam şi foarte multe sarcini de care evenimentele numeroase din instalaţii ne împiedicau să ne ocupăm. Directorul tehnic era preşedintele a o mulţime de comisii. Nu e de mirare că numeroasele colective din afară care ne analizau ne găseau o mulţime de lipsuri. Ni se făceau observaţii şi eram sancţionaţi. N-au lipsit nici reproşuri, venite de la nivel de minister,  de tipul. „Mai puneţi şi voi osul la treabă!”
Schimbarea dintr-o funcţie a cuiva cu altcineva era cea mai la îndemână şi mai frecventă măsură organizatorică în socialism, iar o schimbare atrăgea totdeauna altele. Din 1983 până în 1986 - intervalul dintre cele două jurnale ale mele - s-au schimbat directorii şi directorii tehnici la Rovinari şi Turceni, directorii tehnici din CIPEET, miniştrii şi miniştrii adjuncţi din MEE, prim-secretarii şi secretarii Comitetului Judeţean PCR – GORJ etc.
Dar nu neapărat schimbarea şefilor era ceea ce trebuia făcut ca lucrurile să meargă mai bine. În primul rând trebuiau luate măsuri mult mai profunde sociale, tehnice şi organizatorice la nivelul economiei de ramură şi a economiei naţionale. Comuniştii erau ieftini la făină şi scumpi la tărâţe. Cheltuiau sume fabuloase ca să construiască şi să ţină în funcţie fabrici nerentabile ale căror produse erau mai proaste şi ne costau mai mult ca cele similare din import (cazul şi a utilajelor energetice),  cheltuiau enorm pentru reparaţii şi piese de schimb în loc să investească în calitate şi pregătirea profesională a oamenilor. Cheltuiau enorm pentru nişte investiţii megalomanice, unele ne necesare altele nu neapărat necesare, cum ar fi: Casa Poporului, Canalul Dunărea-Marea Neagră, Canalul Dunăre-Bucureşti, combinatele  siderurgice de la Galaţi şi Călăraşi  etc,. Făceau asta în dauna nivelului de trai a populaţiei căruia nu-i asigurau condiţii decente de viaţă şi de trai: erau lipsurile alimentare bine cunoscute, se trăia în întuneric şi frig, condiţiile de transport în comun erau mizerabile etc. Schemele organizatorice erau aprobate cu mare zgârcenie motiv pentru care unele categorii de personal, cum era personalul tehnic de conducere din centralele electrice, erau supra solicitate. În aceste condiţii, ori nu te trăgea inima să munceşti ori nu erai în stare s-o faci cum trebuie. Chiulul era în floare şi era forma de protest din socialism. Filozofia muncitorului în socialism era: „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”.
În centrală erau zilnic opriri şi porniri de blocuri ceea ce solicita peste măsură întreg personalul, în special pe cel de exploatare întreţinere şi reparaţii care nu lucra în ture şi care  trebuia să rămână peste program în centrală când astfel de evenimente aveau loc în cursul dimineţii  sau era adus de acasă dacă ele se produceau după amiaza sau noaptea. Se lucra şi în majoritatea duminicilor şi a zilelor de sărbătoare. Atmosfera din centrală era tot timpul foarte tensionată. Zilnic erau pe capul nostru tot felul de şefi de la centrala industrială, minister, consiliul de miniştri şi judeţ. Eram tot timpul certaţi şi mânaţi de la spate cu biciul să reparăm mai repede, să pornim mai repede, să creştem sarcina pe centrală etc.  Într-un fel era explicabil: situaţia în Sistemul Energetic Naţional era catastrofală, se ajunsese să se funcţioneze cu frecvenţe în apropierea celei de 48 HZ. Sarcina pe centrală n-a depăşit decât rareori 600 MW !!! Ne zbăteam, unii dintre noi,  în van. Era o neputinţă strigătoare la cer!
De la Bucureşti am primit, nu o singură dată, dispoziţii aberante, cărora din păcate a trebuit să le dăm curs. Însuşi N. Ceauşeşcu s-a amestecat în unele soluţii tehnice privind centrala noastră, soluţii cu efecte ulterioare nefericite.
Militarizarea Sistemului Energetic a avut ca scop creşterea disciplinei şi eficienţei în Sistem. Nu şi-a atins nici pe departe scopul. Aşa cum se va vedea, în jurnal pomenesc foarte rar despre militari. Nu s-au implicat pre mult pentru că nu se pricepeau dar şi din motive de bun simţ: simţeau că sunt în plus, că sunt nedoriţi. Am apreciat asta la ei.
Cauza principală declanşărilor erau defecţiunile de echipamente, dintre care pe primul loc se situau spargerile de ţevi la cazane. În afară de ele mai interveneau însă şi greşelile personalului, calitatea proastă a cărbunelui, sau lipsa acestuia, deficienţe de proiectare. Tot felul de comisii venite din afară ne analiza şi para analizau, stabileau măsuri peste măsuri care de multe ori se băteau cap în cap sau nu ajutau la nimic, produceau doar costuri, asta pentru că, de multe ori,  se acţiona pentru a se diminua  efectele în loc să se înlăture cauzele.
Sper ca cele spuse până aici să reuşesc să le exemplific şi să le detaliez cu paginile de jurnal, pe care le-am transcrisaşa cum era fără să tai sau să adaug ceva, doar cu câteva modificări de gramatică şi stil şi am făcut câteva sublinieri ca să atrag atenţia a ceea ce mi s-a părut a fi afirmaţii mai importante sau mai îndrăzneţe, pentru vremea aceea.
Mă bucur că, după Revoluţie,  cele două termocentrale, graţie unor ample programe de retehnologizare, şi-au îmbunătăţit radical funcţionarea şi au devenit centrale de bază ale Sistemului Energetic Naţional, iar angajaţii lor, muncitori, ingineri, directori, lucrează în ele de plăcere.

Autorul

P.S. Începând cu anul 1985, am început să cochetez cu poezia, Am scris poezii pe cele mai diverse teme. Nu puteau să lipseacă, bineînţeles, temele legate de locul meu de muncă. Reproduc, în finalul jurnalului, câteva poezii legate de Turceni, în ordinea în care le-am scris.
Autorul


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu