duminică, 13 mai 2018

EXCURSIE ÎN CHINA (V)




3. Religiile chineze
Principalele religii chineze sunt Taoismul, Confucianismul şi Buddhismul.
Taoismul, cea mai veche dintre ele, practica venerarea cerului  Exista  credinţa că cerul este o forţă superioară, iar în cinstea ei se ridicau altare unde se făceau ofrande. Împăratul era considerat Fiul Cerului. Taoismul include şi credinţe preluate din foarte bogata mitologie chineză, care constau în venerarea animalelor, a soarelui, lunii, pământului şi stelelor şi a mai multor zeităţi. El a fost religie oficială până la căderea dinastiei Qing. Feng  Shuiul este o practică taoistă care cunoaşte o puternică recrudescenţă în zilele noastre.
Confucianismul nu este atât o religie  cât o culegere de percepte morale (virtuţi), propovăduite de Confucius (551 Î.Hr. – 479 î.Hr.), principalele fiind: pietatea filială, respectul faţă de frate, loialitatea, înţelepciunea, iubirea, curajul.
Buddihsmul a fost importat din India în cursul secolului III d.Ch. El se bazează pe învăţăturile lui Buddha (560-480 î.Hr.). Esenţa acestor învăţături sunt Nirvana şi Reîncarnarea. Nirvana înseamnă perfecţiunea şi este starea pe care se străduiesc să o atingă buddhiştii urmând căile trasate de Buddha şi învăţăturile lui. Reîncarnarea înseamnă că sufletele oamenilor trec după moarte în alţi oameni sau alte fiinţe.
Eroul principal al romanului „Obosit de viaţă, obosit de moarte” al cărui autor este scriitorul chinez laureat al Premiului Nobel, Mo Yan, după ce fost omorât de comuniştii în timpul Reformei Agrare, se reîncarnează succesiv în măgar, taur, porc, câine şi maimuţă, apoi  din nou om, parcurgând toate etapele istoriei comuniste chineze: Reforma Agrară (1949-1952), Marele Pas Înainte (1958), Revoluţia Culturală (1966-1976) şi  Perioada Den Xiaoping de reforme politice şi economice, de după moartea lui Mao Zedong (1976).  
Budismul  a adoptat şi câteva zeităţi şi animale sacre din credinţele populare cere l-au precedat. Există numeroase „şcoli” buddhiste, între care există diferenţe mai mult sau mai puţin semnificative. În China există circa 102 milioane de buddhişti. Majoritate templelor religioase din China, atâtea câte au supravieţuit campaniei de demolare a lor din timpul Revoluţiei Culturale, sunt buddhiste.
3.1 Templul Cerului
L-am vizitat în aceeaşi zi ploioasă în care am vizitat Oraşul Interzis şi Palatul de Vară. Este situat în partea de sud a Beijingului, în plin oraş. Este, de fapt, un complex taoist, construit în anul 1420 de  împăratul Yongle, în interiorul unui parc ce se întinde pe o suprafaţă de 270 ha, înconjurat de un zid de piatră. Destinaţia lui a fost să servească îndeplinirii ceremonialului de rugăciune pentru recolte bogate, care avea loc de două ori pe an, la solstiţiul de primăvară şi la echinocţiul de iarnă. Cel care se ruga era împăratul, iar prezenţi erau doar membrii ai curţii imperiale. Cel mai important dintre edificiile complexului este Templul de rugăciuni pentru recolte Bogate. El a fost distrus de un incendiu şi reconstruit în 1889. Acum el este simbol al Beijingului şi este inclus pe lista monumentelor care fac parte din patrimoniul UNESCO-
Fac o paranteză ca să menţionez că multe alte temple au fost reconstruite, ca urmare a unor incendii sau a unor distrugeri cauzate de războaie,  şi absolut toate au fost  reabilitate de mai multe ori. Înfăţişarea impecabilă de azi li se datorează Jocurilor Olimpice de Vară din 2008, pe care le-a găzduit China.

După intrarea în parc, accesul la Templu se face printr-un coridor acoperit, având grinzile transversale şi cele lateralele de susţinere ale acoperişului pictate.
 Poarta principală de acces


      Templul de rugăciune pentru recolte  bogate este o clădire circulară, având un diametru de 3o m şio înălţime  de 38 m. Este realizat prin îmbinări de stâlpi, grinzi şi scânduri din lemn, fără a folosi cuie. Are un acoperiş în trei trepte din olane smălţuite de culoare albastră, ce simbolizează cerul. Este înconjurat de trei terase, la trei nivele, prevăzute cu balustrade de marmură, la care se ajunge pe scări din acelaşi material.






Scările de acces 

 
Balustrade




 Pe cele două cordoane de sub ultimul acoperiş, sunt pictaţi dragoni şi păsări Pheonix, care îi simbolizează pe împărat, respectiv pe împărăteasă. Am admirat interiorul prin uşa deschisă, intrarea în sala de rugăciune fiind blocată cu un cordon. Am putut observa că  tavanul, foarte frumos pictat, este susţinut spre mijloc de patru coloane groase, pictate, ce simbolizează anotimpurile, şi, spre margine, de 12 stâlpi, mai subţiri, coloraţi în roşu, ce simbolizează lunile anului. Peretele circular este şi el în întregime pictat. Am fotografiat, dar n-a ieşit nimic., din cauza luminii slabe din sală. 

 Sunt două astfel de clădiri situate pe o parte şi alta a celei centrale ale căror destinaţii iniţiale n-am reuşit să le aflu. Ele adăpostesc acum obiecte de cult religios şi fotografii şi texte referitoare la istoria templului.   

Poartă de acces în templu de pe una din părţile laterale ale lui, identică cu cea principală

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu